Orice îți propui se poate realiza și orice îți dorești să faci poți duce la bun sfârșit.
Uneori îți vine să renunți înainte de a începe, iar gândul că alți oameni sunt de mult acolo, unde tu ți-ai dorit toată viața ta să fii, te poate descuraja enorm, nimicind până și ultima rază de speranță în care credeai.
Însă, doar pentru că drumul este mai greu pentru tine, nu înseamnă că este și de nestrăbătut. Întotdeauna au existat oameni care s-au aflat pe trepte diferite din punct de vedere social, intelectual sau moral. Oameni care s-au născut avantajați și oameni care au pornit de la zero.
Întotdeauna lumea a fost împărțită între cei slabi și cei puternici, cei bogați și cei săraci, între nobilime și oamenii de rând. Încă din copilărie vedem că au existat mereu două tabere: copiii populari și copiii izolați și excluși.
Lumea este dură și uneori nu ne putem împotrivi sorții, însă ceea ce putem face este să luptăm neîncetat pentru visul nostru, chiar dacă pare imposibil de realizat și să nu renunțăm până nu îl atingem.
Poate că unii oameni s-au născut sănătoși iar tu trebuie să te lupți în fiecare zi pentru a fi pe linia de plutire, poate că alți oameni s-au născut într-un mediu cu mult mai multe oportunități de dezvoltare, iar tu nu ai avut prea multe șanse în jurul tău care să te înalțe, poate că mulți s-au născut cu trăsături considerate frumoase de restul societății, iar tu nu corespunzi acelui tipar.
Indiferent cât de dură este realitatea pe care o trăiești, nu renunța să muncești la ceea ce contează pentru tine. Chiar dacă șansele de a reuși din postura ta par a fi mult mai mici decât ale cuiva care s-a născut privilegiat, adevărul este că nici măcar nu contează acest aspect.
Fiecare are propriul drum, care este unic. Întotdeauna vei fi tu contra ta, iar lupta se va da între tine cel de ieri și tu cel de azi. Nu cădea în capcana comparației cu cei din jurul tău, pentru că este injustă și absurdă.
Lumea e suficient de mare pentru a străluci în mod independent, fără a fi necesar să concurezi cu ceilalți.
În plus, faptul că ai avut mai puține resurse de care să te agăți va contribui semnificativ la dezvoltarea ta.
Gândește-te doar: Cine va fi mai puternic în final, cel care a avut toate uneltele necesare pentru a construi o casă și o face cu propriile mâini, cel care are servitori să o facă în locul lui sau cel care are mâinile goale și trebuie să își găsească resursele în natură, șlefuindu-și singur uneltele din stâncă?!
Cumva, atunci când ai mai puțin, ai oportunitatea de a crește mai mult iar reușita finală va fi mult mai răsunătoare.
Sunt atâția oameni în istorie care au ajuns pe culmile gloriei tocmai datorită faptului că s-au născut dezavantajați iar asta i-a ambiționat să ajungă în vârf.
Nu lăsa inegalitatea de șanse să te descurajeze! Poți fi oricine îți dorești să fii!
Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima