Ai observat că de foarte multe ori, fix cel care arată cu degetul este cel care are cele mai multe defecte evidente?
Atunci când cineva îți pune o etichetă sau alta, în mare parte, nu este despre tine, ci despre frustrarea celui care te-a etichetat negativ.
Dacă ți s-a spus vreodată faptul că ești o persoană „toxică”, amintește-ți că un om cu un caracter deosebit nu și-ar pierde niciodată timpul criticându-i pe alții fără motiv.
Chiar și dacă simți că unele cuvinte care au fost aruncate spre tine ar putea fi îndreptățite, este important să nu confunzi niciodată un feedback constructiv și amiabil cu ura și răutatea celor care nu au altceva mai bun de făcut.
Unii oameni pur și simplu cu asta își hrănesc ei egoul. Au o nevoie maladivă de a înjosi neapărat pe cineva pentru a se simți cu o treaptă mai sus, însă adevărul este că niciodată nu vor fi la înălțime cât timp vor arunca cu noroi și pietre în jurul lor.
O atitudine pozitivă a fost și va fi întotdeauna apreciată, fiind chiar una din cele mai bune soluții pentru o serie de probleme cu care ne confruntăm zi de zi, întrucât tratează lucrurile cu calm, înțelepciune și seninătate. Din acest motiv majoritatea oamenilor vor să petreacă timp cât mai mult în prezența oamenilor pozitivi.
Cu toate acestea, cei care dau vina pe alții pentru propria lor dispoziție nu dau dovadă deloc de echilibru și pace interioară.
Oamenii cu adevărat puternici din punct de vedere emoțional nu se mint singuri că sunt fericiți și nu se plâng de ceilalți pentru nefericirea lor.
Nimeni nu este „toxic” și, în același timp, nimeni nu este perfect. Cu toții trecem prin diferite etape de dezvoltare, experimentând o multitudine de emoții atât pozitive, cât și negative.
Cu toții am simțit la un moment dat furie, dezamăgire, teamă, bucurie, durere, extaz… Într-adevăr, unii oameni învață din greșelile lor și aleg să se elibereze de gândurile dăunătoare, în timp ce alții poate că încă sunt în proces de învățare.
Pentru a ajunge să îți poți controla furia, de exemplu, trebuie mai întâi să o trăiești.
Cei care critică și aleg să excludă oamenii apropiați din viața lor, care nu au învățat încă să își înțeleagă și gestioneze corect propriile emoții, nu dau dovadă de prea multă empatie și bunătate.
Un om care se află în depresie sau stare de anxietate are nevoie de timp pentru a se vindeca, nu de remarci tăioase despre faptul că este “toxic”. Tristețea, durerea, nedreptatea reprezintă o normalitate prin care absolut TOȚI oamenii trec.
Nu lăsa pe nimeni să îți spună cine ești, ce meriți sau ce nu meriți! Nu lăsa pe nimeni să îți dicteze propria viață după o percepție subiectivă eronată! Ai capacitatea și potențialul de a fi oricine îți dorești și de a face propriile alegeri în mod înțelept!
Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima