Poziția de „salvator” te transformă adesea în victima unei astfel de persoane, pentru că, din cauza manipulărilor, ajungi să-ți pierzi încrederea, energia și, uneori, chiar respectul de sine.
Se spune că dificultățile ne întăresc și ne ajută să devenim mai buni, dar există oameni care rămân blocați în propriile suferințe: mereu nemulțumiți, nefericiți și triști, cu impresia că viața lor este permanent un șir de probleme.
Chiar și atunci când lucrurile merg bine, percep această stare ca pe o întâmplare ciudată, pregătindu-se emoțional ca, inevitabil, să devină și mai rău ulterior.
Cum putem comunica eficient cu astfel de persoane? Psihologul Olga Golubițkaia ne oferă câteva perspective utile:
1. Manipularea pentru confirmarea faptului că „totul e rău”
Ai întâlnit până acum oameni care vin la o întâlnire amicală și, treptat, totul se transformă într-o discuție sumbră și fără ieșire?
Prietenul sau prietena începe cu reținere, apoi tot mai intens, să povestească despre problemele pentru care „nu există soluție”, și acest scenariu se repetă de fiecare dată când vă vedeți.
La un moment dat, începi să-ți pui întrebări. Pentru orice soluție sau propunere, persoana reacționează de la început negativ: „Nu înțelegi”, „Am încercat și eu, nu merge”, „Asta nu ajută”.
Aceste replici se repetă ca într-un cerc vicios și te „prind” într-o capcană emoțională, până când simți nevoia să pleci.
De multe ori, acest gând ți se citește pe față, iar interlocutorul spune: „Of, ce mult te-am obosit, iartă-mă, nu am vrut să fiu așa”, trezindu-ți imediat un sentiment de vinovăție pentru gândurile tale „nedorite”.
De ce se întâmplă asta?
Prietena sau prietenul, de cele mai multe ori fără să-și dea seama, obține astfel atenție și justificare pentru propria pasivitate. Când rămâne singur, realizează că nu face nimic pentru a-și schimba viața, iar rezolvarea problemelor ar cere eforturi uriașe.
După discuția cu tine, primind confirmarea că „tot rău merge”, „prietenul” se poate întoarce liniștit acasă și, fără remușcări, își poate continua viața conform obiceiului. Între timp, ți-a transmis tot negativismul acumulat, s-a „încărcat” energetic și poate funcționa, aparent, foarte bine mai departe.
2. Manipularea pentru autoafirmare
Persoana respectivă stă de vorbă cu tine, te întreabă despre viață, iar la un moment dat tu povestești despre un succes sau o reușită personală. Imediat apar replici de tipul: „Vezi ce noroc ai!”, „Vezi cât de mult te ajută pe tine soarta!”, „Ce partener norocos ai!”, „Ție ți-a fost ușor, ai locuință/mașină/job și așa mai departe”.
Ajungi să te simți vinovat, fără să înțelegi exact de ce. Astfel, devine tot mai dificil să împărtășești momente pozitive din viață, încercând uneori să-ți amintești ce nu îți merge bine, ca să nu ieși în evidență.
De ce se întâmplă asta?
Din nou, de cele mai multe ori inconștient, persoana caută să-ți arate că reușitele tale sunt nejustificate. Astfel, își întărește egoul, alimentează teoria unei „nedreptăți universale” și scapă de responsabilitatea propriei vieți și alegeri.
3. Manipulatorul auto-proclamat „persoană rea”
Acest tip de persoană este de obicei foarte inteligentă și nu se plasează deschis în postura de victimă, ba chiar se supără dacă este privită astfel. În discuții, va reacționa la orice observație sau rugăminte prin fraze de tipul: „Eu sunt rău(rea), ce vrei de la mine?”.
În cuplu, acest partener poate folosi replici precum: „Nu va merge nimic cu mine, sunt defect(ă)”, „Vezi, acum te-ai supărat, ți-am zis eu”, „E mai bine să rămân singur(ă), cine să iubească pe cineva ca mine?”, „Nu sunt normal(ă)” și așa mai departe. Imediat încerci să-l convingi că nu e chiar așa: „Nu, ai fost doar neînțeles(ă), nedreptățit(ă)”, sau „Eu sigur pot să te înțeleg”.
De ce se întâmplă asta?
Persoana se poziționează, de regulă, ca victima unei iubiri nefericite, a circumstanțelor sau a relațiilor toxice din familie. Nu caută compasiune explicit, chiar reacționează agresiv la empatie directă, dar repetă frecvent că „este persoana rea”.
Prin acest comportament, obține recunoașterea unicității și „diferenței” sale, renunțând, totodată, la orice responsabilitate pentru relații. Până la urmă, „a avertizat” că nu se pricepe la ele – iar tu ești cel care a acceptat. Dintr-un anumit punct de vedere, are dreptate.
Cum să gestionezi relațiile cu astfel de persoane?
Acest ultim exemplu ilustrează perfect așa-numitul „Triunghi Dramatica al lui Karpman”, o teorie a interacțiunii umane.
Conform acestui model, fiecare comunicare decurge după roluri: salvator – persecutor – victimă. Dacă interacționezi cu o „victimă”, automat preiei rolul de „salvator”, iar lumea, societatea sau circumstanțele joacă rolul de „persecutor”.
Pentru a rezolva aceste situații, e important să conștientizezi rolul pe care îl accepți și să-ți dorești să ieși din acest „joc”.
Modelul triunghiului este periculos pentru că rolurile se pot inversa: salvatorul devine persecutor, victima devine salvator etc. Astfel, dacă interlocutorul tău e victimă, undeva va fi și persecutor sau salvator, iar el deține, de fapt, toate resursele necesare pentru a-și rezolva problemele.
Poziția ta de „salvator” te vulnerabilizează și poți ajunge chiar victima celui pe care îl ajuți, pierzând energie, încredere sau respect de sine.
Dacă vrei să nu mai joci aceste roluri, răspunde-ți sincer la următoarele întrebări:
- De ce am nevoie de această persoană în viața mea?
- Ce am eu de câștigat din această relație?
- Cum aș vrea, de fapt, să comunic cu această persoană?
- Cât de realist este să schimb modul actual de comunicare?
- Sunt dispus(ă) să-mi investesc timpul și energia pentru problemele altcuiva?
- De ce simt nevoia să-i ascult mereu povestea?
Cel mai important lucru este să fii sincer cu tine însuți. Doar recunoscând deschis propriile dorințe de „salvator” (de exemplu), ai șansa să ieși din acest rol și să te eliberezi de vechiul scenariu.
Este obligatoriu să rupi legătura cu astfel de persoane? Ce facem dacă sunt rude sau parteneri apropiați? E vital să-ți amintești că nu porți responsabilitatea pentru viața altei persoane, cu excepția propriului copil – până la majorat.
Oricine are un destin propriu, iar tu nu poți rezolva problemele celuilalt chiar dacă ai impresia că știi mai bine.
Dacă nu poți renunța la acea relație, adresează-i direct întrebări, de genul:
- Cu ce pot să te ajut – concret?
- Ce ești dispus(ă) să faci tu singur(ă)?
Amintește-ți că viața ta este alegerea ta, iar doar tu ești responsabil pentru ea.
