fbpx

De ce atragi aceiași oameni, locuri și probleme în viața ta

Legea atracției este una dintre cele 12 legi universale și care spune că noi nu atragem doar anumite circumstanțe în viața noastră, dar prin percepția noastră despre alți oameni, noi vedem cine suntem. Durerea și suferința ne ajută să înțelegem unde avem nevoie de vindecare, iar sentimentele de bucurie ne arată ce ne-ar putea aduce fericirea.

Viața noastră este doar o reflecție despre cine suntem noi. Cei mai mulți oameni consideră lumea fiind a fi nedreaptă și că chiar ei sunt doar niște victime ale nedreptății. Gândurile celorlalți se mișcă într-o direcție total diferită și înțeleg că lumea nu caută să-i pedepsească, ci doar le oferă un răspuns a ceea ce ei sunt , un feedback. Când se ajunge la consens cu privire la atitudinea celor din jurul nostru, când vedem un model în relațiile noastre eșuate sau o anumită ordine în faptul că pierdem prea des postul de muncă din cauza ineficienței noastre, noi ne considerăm victime ale nedreptății.

Gradul percepției noastre despre lume depinde foarte mult de nivelul de dezvoltare a minții noastre. Oamenii sunt capabili de compasiune până nu realizează o paralelă între ei și altă persoană. Din moment ce știm că ne putem baza pe altcineva, fie mama, fie prietena, avem capacitatea de a ne exprima compasiunea și înțelegerea. Mintea unui om este limitată chiar de la naștere. Noi realizăm multe lucruri inconștient. 95%  din toate procesele noastre fiziologice și psihologice sunt subconștiente. În același timp, urechile, ochii și toate celelalte organe de simț lucrează împreună cu creierul, filtrând toate informațiile primite și alegând doar pe cele mai relevante. Iată de ce îngrijorarea este mult mai ușoară decât recunoașterea.

Există multe modele de comportament care sunt responsabile pentru interacțiunea noastră cu lumea care se produce absolut inconștient. Lumea este ca o oglindă pentru noi: putem vedea cine suntem doar uitându-ne la reacțiile pe care le au ceilalți despre noi. Dacă vrem să știm ce am reușit în viață, să privim în jur. Dacă ne simțim atrași din când în când de relațiile toxice, acesta este un semn clar al unei răni emoționale vechi, la care trebuie să fim atenți. Dacă ne simțim mereu veseli și liniștiți sufletește, atunci trăim o viață echilibrată și valorile noastre sunt bune.

Când devenim victime, strigăm tare, crezând că aceasta nu este problema noastră. Oamenii cu o perspectivă bine stabilită a victimelor se plâng nu doar pentru a atrage atenția și simpatia, ci și pentru a convinge alți oameni să facă la fel. Dar viața este construită atât de diferit și putem găsi ieșire din orice situație. Cea mai reușit metodă este Legea reflecției, care este o modalitate de a ne testa pe noi înșine și este o imagine în oglindă a lumii noastre interioare. Noi credem că sentimentele noastre de fericire sau furie sunt cauzate exclusiv de alte persoane sau circumstanțe. Noi înșine atragem aceste situații externe către noi, iar persoana care ne enervează a apărut în viața noastră pentru că ea însăși este o reflectare în oglindă a tuturor componentelor lumii noastre interioare.

Dacă nu ne dăm seama ce păstrăm în noi înșine și ne menținem pe frecvența unei vibrații nu prea bune, atunci niciodată nu vom reuși să schimbăm această frecvență pentru a obține ceea ce vrem de la viață. Realizarea faptului că noi înșine suntem responsabili pentru dificultățile din viața noastră este un mare dar și are un mare potențial de a ne schimba. Toată experiența noastră de viață este problema propriilor alegeri, fie făcute inconștient, fie făcute cu discernământ. Noi alegem din nou și din nou aceiași oameni în viața noastră, aceleași probleme. Calitatea finală a vieții noastre depinde doar de noi, de modul cum gândim, de acțiunile noastre de zi cu zi și de capacitatea noastră de a face diferența.

Noi singuri trebuie să decidem locul în care vrem să fim, persoanele cu care vrem să fim. Trebuie să ne asumăm anumite responsabilități și să avem controlul asupra vieții noastre, să nu ne mai considerăm victime ale circumstanțelor. Dacă vom fi siguri de ceea ce facem, dacă vom fi responsabili pentru acțiunile noastre, vom atrage doar oameni pozitivi și vom scăpa de probleme. Nimic ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu este întâmplător: cum interacționăm cu oamenii, cât de bine ne descurcăm în carieră, cât de sănătoși suntem, cu cine ne petrecem timpul… Toate sunt lucruri pe care noi le influențăm direct. Desigur că pot exista unii factori externi care pot împiedica acest lucru, dar în cele din urmă doar noi înșine suntem cei care facem toată munca.

Înțelegerea legii reflecției ne pune în scaunul de conducere a vieții noastre, ne reamintește că orice lucru care ne enervează sau ne aduce disconfort deschide noi oportunități pentru a crește, pentru a ne schimba și a ne dezvolta, aducându-ne mai aproape de viața pe care o dorim.

 

© Articol tradus sau scris de Psihologia de Azi

Sursa: cluber