Acest lucru se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cedezi politicos cu mașina drumul, te aștepți ca șoferul să deschidă geamul și să-ți facă cu mâna în semn de recunoștință. Dar nu. El zboară pe lângă tine, nici măcar să te mulțumescă din privire. Și acum îți auzi deja în cap vocea, care este tare indignată de faptul că oamenii nu știu cum și nu vor să-și mulțumească reciproc pentru faptele bune.
Deseori îți sacrifici timpul, lucrezi neobosit pentru a ajuta pe cineva, iar răspunsul este tăcerea … Persoana nu numai că nu ți-a mulțumit de trei ori, dar nici nu a observat eforturile tale!
Cu toții avem nevoie de ea – recunoștința. Aceasta este nevoia interioară a unei persoane. Da, sincer, din cele mai bune intenții, ajutăm alți oameni și facem bine. Dar, de asemenea, sincer și mereu așteptăm recunoștință din partea lor. Acest lucru este necesar pentru a te simți mulțumit și fericit.
Aceste așteptări sunt principala problemă. În primul rând, persoana căreia i-am făcut bine se află sub un fel de „presiune”: „Trebuie să fiu recunoscător!” Și, în al doilea rând, când așteptăm ceva din partea oamenilor în schimb – primim doar dezamăgiri. Și nu pentru că sunt răi și nerecunoscători. Deloc. Aceasta este pur și simplu natura omului: este firesc ca el să ia toate lucrurile bune ca fiind naturale.
Pe măsură ce am studiat mai departe această problemă, am ajuns la concluzia că suferințele noastre eterne cu privire la așteptările irealizabile de recunoștință din partea altor oameni nu sunt deloc legate de dorința exagerată de a auzi cuvântul „Mulțumesc!”.
De fapt, vorbim despre nevoia profundă de a primi un „semn” din partea Universului, că totul este în regulă cu noi. Vrem să ne asigurăm că printre numeroasele decizii și acțiuni de-a lungul zilei, unele dintre ele au fost cu adevărat bune.
Este vital pentru noi să știm că inimile noastre sunt pline de bunătate, iar intențiile noastre sunt cele mai nobile. Prin urmare, ar fi bine să primim din când în când confirmarea celui de ”sus”.
Nu este nimic în neregulă cu asta. Cu toții suntem ființe umane și cu toții vrem să ne simțim bine. Recunoștința celorlalți oameni, indiferent de modul în care este exprimat, ne susține spiritul și ajută la creșterea propriei noastre stime de sine.
Și aici așteptăm o dezamăgire uriașă. În cel mai bun caz, alți oameni nici nu vor observa alte fapte bune. Nu vorbesc despre situații în care vor răspunde cu rău.
Cum determinăm ce fel de personalitate vrem să fim și suntem? Chiar se așteaptă cineva să primească confirmarea „pozitivității” lor în cuvintele altor oameni?
Trebuie să găsești echilibru și armonie în interior, astfel încât toate acțiunile și deciziile sunt generate de o înțelegere profundă a cine ești. Apoi, nevoia de a controla pe ceilalți și de a confirma pozitivitatea de pe buzele altor oameni va dispărea automat. Tu, și nu altcineva, poți ce este bine și ce este rău! Unde ai acționat nobil și unde nu!
Îți vei da seama că făcând bine și neașteptând recunoștință, obții mult mai mult decât doar „mulțumiri” – vei găsi bucurie și fericire.
Ești pregătit să primești mai mult decât mulțumiri? Armonie și pace în tine?
Atunci fă bine și nu aștepta recunoștința. De fapt, vei primi mult mai mult!
© Articol tradus sau scris de Psihologia de Azi