fbpx

Oamenii buni ascund cicatrici în sufletele lor

Așa sunt ei: ​​vor face tot posibilul pentru alți oameni, astfel încât aceștia să se simtă fericiți și bucuroși. Vor face totul pentru a vindeca rănile și durerea cuiva, în timp ce ei înșiși își ascund cicatricile adânc în suflet, pentru ca nimeni să nu le găsească.

Ei încearcă să nu-și amintească niciodată de durerea prin care au trecut și de cicatricile rămase. Cert este că aceste cicatrici au fost lăsate de rănile provocate chiar în acele momente în care au susținut și au ajutat pe alții, i-au salvat … Nu au așteptat să primească cuvinte de recunoștință. Dar, nu se așteptau nici la nepăsare și indiferență în schimb. Ei bine – așa este viața …

Nu crede că oamenii buni nu sunt slabi sau nu sunt naivi ca copiii. Ei știu doar o singură limbă – limba iubirii și a respectului. Și într-un alt fel nu știu cum pot comunica și interacționa.

Poate că, din acest motiv, nu se încadrează în lumea noastră, unde totul este vândut și cumpărat, unde fiecare este pentru sine. O lume în care se tranzacționează sentimente și cuvinte, în care promisiunile și jurămintele sunt lipsite de valoare.

Oamenii buni duc propriile lor bătălii despre care alții nu știu

Oameni buni simt mult mai mult decât văd alții. Pur și simplu ascund tot ceea ce se întâmplă în sufletele lor.

Acești oameni duc bătălii și lupte despre care doar ei știu. Sunt amărâți și răniți, dar ascund aceste sentimente în spatele unui zâmbet. Pentru că nu vor să pară slabi. Într-adevăr, în societatea noastră este obișnuit să fim motivați și veseli. Cum altfel? Până la urmă, totul este în regulă și toată lumea este „fericită” mereu!

Oamenii buni ascultă și nu condamnă, vorbesc și nu impun, privesc totul și nu sunt surprinși de nimic. Sunt smeriți și își poartă povara fără resentimente.

Aceștia se așteaptă la același comportament și de la ceilalți oameni, dar, așa cum îți poți da seama, cel mai des sunt tratați cu indiferență.

Sunt îngrijorați de tot ce se întâmplă în jurul lor, nu vor trece pe lângă cei care au nevoie de ajutor. Sunt foarte sensibili la durerea celor care suferă de inegalitate, foame și boli.

Această sensibilitate accentuată îi împinge adesea spre acțiuni de neînțeles pentru ceilalți. Oamenii îi consideră într-un fel ciudat și din altă lume.

Nu este o bucurie mai mare pentru ei decât să aducă bucurie cuiva, să-i vadă un zâmbet pe față, să înțeleagă că este de ajutor. Acesta e singurul mod în care sufletul lor se poate umple cu bucurie și mulțumire. Zâmbesc mereu, pentru că par puternici … Totuși, totul este complet diferit.

În spatele fețelor lor luminoase și prietenoase stau răni sângeroase și cicatrici dureroase. Înțeleg și percep cu dezamăgire faptul că bunătatea lor a fost pur și simplu folosită. Nu crede că sunt orbi și naivi. Oamenii bun nu duc cont, dar înțeleg de minune câtă bunătate, simpatie și dragoste le oferă celorlalți, fără a aștepta nimic în schimb.

Nu, nu condamnă și nu sunt uimiți. Pur și simplu sunt răniți. Drept urmare, tot mai multe cicatrici le apar pe inimă.

Oameni buni pot spune: „Ajunge!”

Răbdarea oamenilor buni nu este nelimitată. Deși în exterior pare să îndure cu răbdare toată umilința și resentimentele,  într-o zi vei auzi aceste cuvinte de la ei și literalmente vei fi surprins. Explicația este foarte simplă. Pur și simplu ai pășit peste limitele stimei de sine, a valorilor de viață de bază, a purității și sincerității lor.

Nu te apropia prea mult de marginea prăpastiei. Răbdarea și bunătatea lor nu sunt nelimitate!

Oamenii buni sunt o șansă pentru tine de a crește alături de ei, de a dezvolta cele mai bune caracteristici în tine, de a parcurge viața împreună, simțind căldura și sprijinul mâinilor prietenului tău. Aceasta este o călătorie a doi oameni egali și nu o oportunitate de a folosi pe cineva din singurul motiv, pentru că este prea amabil și sincer.

Nu te mirați când, într-o zi, îți vor spune: „Ajunge!” Și-au petrecut deja aproape jumătate din viață pentru tine și ți-au oferit chiar mai mult decât le permitea sufletul.

Dar sufletul lor nu este făcut din oțel. Inima lor nu este o piatră. Ele constau din sentimente și emoții. Și, din păcate, sufletele lor sunt acoperite de răni. Pentru că bunătatea lor a fost confundată cu naivitatea.

Ce să faci dacă te-ai născut bun?

Cum să supraviețuiești în această lume? Cum să nu te arzi? În primul rând, trebuie să înțelegi un singur adevăr: trebuie să înveți să înțelegi care dintre oameni merită dragoste și devotament și care nu. Știu că nu va fi ușor pentru inima voastră imensă. Dar adevărul dur al vieții este că pentru tine, acesta este singurul mod de a supraviețui.

Înțelege că cuvântul „nu” nu înseamnă că ai devenit rău și egoist. Înseamnă doar că ai învățat să stabilești priorități, lăsând la o parte oamenii care nu merită atenția sau eforturile tale.

Descoperă-i pe cei care doresc pur și simplu să te folosească. Astfel de oameni vor încerca să te manipuleze, numindu-te egoist și plictisitor. Nu-i asculta. Pur și simplu nu te prețuiesc sau nu te respectă. Treci pe lângă ei. Există multe persoane din lume care au nevoie de ajutor și vor aprecia bunătatea ta!

Advertisement

Să dăruiești bucurie, înțelegere și fericire altor oameni este darul tău, cel mai mare talent pe care Dumnezeu îl poate oferi. Nu-i lasa pe ceilalți să te facă să regreți că te-ai născut bun.

© Articol tradus de Psihologia de Azi

Sursa: cluber