Te trezești, îți faci toaleta de dimineață, îți bei cafeaua și pleci la muncă sau să te întâlnești cu prietenii sau să te ocupi de responsabilitățile tale. Totul se simte bine pentru o vreme. Ești bine și ești liniștită.
Ai reușit să ai grijă de tine și să te îmbraci bine, ți-ai menținut furia și ai făcut acel duș. Urmezi o rutină. Viața este buna. Îți confrunți atât demonii exteriori, cât și cei din interiorul tău.
Îți dai seama că pentru o vreme ai uitat de cei care te-au rănit. Ai trecut mai departe cu viața ta. Ai trecut peste răni și, slavă Domnului, nu ai plâns despre aceleași lucruri care obișnuiau să-ți usture și să-ți ardă inima.
Și pentru o vreme, te simți ca un munte de neclintit. Simți că, oricât de mult încearcă viața să-ți stropească bucăți din suflet, nu vei fi învins și vei păstra acel zâmbet strălucitor ai tăi și ochii strălucitori. Îți romantizezi melancolia și spui: „Ce pot învăța din asta?” Mizeria ta devine puterea ta.
Dar apoi fără motiv, te trezești într-o zi și-ți plânge inima. Te întorci acasă și simți o sumă de nedescris de durere. Cineva spune o propoziție care îți declanșează cele mai adânci răni sau te reîntâlnești cu un prieten pierdut de mult și îți amintești cât de dureros a fost să pierzi și retrăiești durerea din nou.
Și pentru o vreme, te întrebi dacă te-ai vindecat vreodată, dacă toate acestea au fost o iluzie sau mai degrabă o negare, cum ar fi să pui nisip pe o grămadă de gunoi pentru a face să pară mai puțin îngrozitor. Ți-e rușine că durerea s-ar putea simți atât de proaspătă după tot acest timp. Doar că nu încerca să-ți interzici să plângi.
Da, vei plânge până nu mai rămân lacrimi în tine. Vei plânge până vei îmbrățișa acea inimă care bate și toate țipetele ei pentru a recunoaște că doare și că încă nu a plâns suficient.
Și poate vei mai plânge încă o zi sau încă doi ani și poate că există lucruri care necesită ani de vindecare sau pur și simplu amintiri și povești care îți sunt rescrise în cap în moduri care declanșează diferite emoții în diferite perioade ale vieții tale.
Dora că ajungi să realizez că atâta timp cât vei trăi, vei fi rănită și vei iubi profund și te vei bucura de momente de fericire pură. Dar, printre toate, va trebui să fii de acord cu valurile imprevizibile și dansante de emoții care curg prin mine.
Într-o zi, s-ar putea să înțelegi totul, dar deocamdată tot ce poți face este să îți oferi șansa să plângi. Tot ce poți face este să-mi îți oferi șansa de a te vindeca atât timp cât ai tu nevoie.
