fbpx

Gânduri uimitoare care te vor face mai înțelept spuse de celebrul psihiatru italian, Silvana Baroni

Silvana Baroni, născută în 1944, locuieşte în Roma. Este medic psihiatru şi psihanalist jungian. A scris texte teatrale, a publicat aforisme, povestiri şi poezie, şi a participat la numeroase expoziții unde au fost prezentate creaţiile sale de grafică şi pictură. 

În 2010 a primit Premiul Internaţional pentru Aforism “Torino in Sintesi”, la Asociaţia Culturală “Lumea Ideilor”, la Torino, în Italia.

1. Prea des punem punct şi virgulă, acolo unde ar fi mai bine să punem punct.

2. Omul nu face istoria, o răspândeşte.

3. Nefericirea este vârful unui alpinism fără cer.

4. Înţelege greşit viaţa cel care crede că sufletul nu este făcut din sânge.

5. Eternitatea este locul unde timpul este îndrăgostit.

6. Cu cât întrebările sunt mai dure, cu atât răspunsurile sunt mai uşoare.

7. Câţiva ani ne educă părinţii, restul vieţii, copiii.

8. Toţi oamenii sunt egali în dorinţa de a gândi în mod diferit.

9. Nu iertăm pe cei care ne-au văzut greşind.

10. Viaţa este muzică. Unora le place Mozart, altora, picuratul robinetului.

11. Acum ne privim în ochi numai la semaforul roşu.

12. Orice minciună pe jumătate este adevărată.

13. Trebuie să fi trăit tragedia de a fi soţie, pentru a-ţi permite plăcerea de a fi femeie.

14. Cum gândul nu stă în spatele frunţii, tot aşa sexualitatea nu stă în spatele pubisului.

15. Cine te iartă are nevoie de păcatele tale.

16. Sufletele gemene vor face totul pentru a reveni fiice unice.

17. Ura este iubire împotriva iubirii.

18. Învinge cine ştie să zâmbească propriei înfrângeri.

19. Unii trăiesc sub posibilităţile lor pentru că peste au ameţeli.

20. Şi dacă a fost o greşeală de tipar: nu născuţi pentru a suferi, ci pentru a oferi?