fbpx

Te-ai născut cu aripi , de ce preferi să te târăști prin viață?

36 de citate ale lui  Rumi, care inspiră spre o căutare mai aprofundată a conexiunii cu sine și cu lumea din jur, ajută la privirea la viață mai pozitivă și cu recunoștință.

Iată care sunt:

1. Datoria voastră nu e să căutaţi iubirea, datoria vostră e să înlăturaţi din voi toate barierele pe care le-aţi ridicat împotriva ei.

2. Acolo unde există o ruină, există şi speranţa unei comori.

3. Pe cei care nu simt iubirea ca pe un torent, care nu beau zorile ca pe o ceaşcă de ceai, sau care nu-şi fac comoară dintr-un apus, pe cei care nu vor să se trezească, pe aceia lăsaţi-i să doarmă.

4. Adu-mi aproape buzele Tale, astfel încât sărutul tău să-mi trezească sufletul.

5. Când sapi în fiecare zi o fântână, până la urmă la apă limpede tot ajungi.

6. Doar cu inima poţi atinge cerul.

7. Cel mai bine se înţeleg nu cei care vorbesc aceeaşi limbă, ci cei care împărtăşesc aceleaşi sentimente.

8. Ridică vorbele, nu vocea! Ploaia e cea care face florile să crească, nu tunetul.

9. Fără iubire, lumea n-ar fi vie.

10. Esenţa ta este aur ascuns în praf.

11. Nu sta prea mult cu un prieten trist! Când te duci într-o grădină te uiţi, cumva, la buruieni? Petrece-ţi mai mult timp printre trandafiri şi iasomie!

12. Ceea ce cauți, de asemenea te caută pe tine.

13. Nu ești o picătură în ocean, ești un ocean întreg-într-o picătură.

14. Te-ai născut cu aripi , de ce preferi să te târăști prin viață?

15. Să știi că într-o zi durerea ta va deveni medicamentul tău.

16. Despărțirea există pentru cei care iubesc cu ochii. Pentru cei care iubesc cu inima și sufletul, nu există nici un fel de despărțire.

17. Rana este locul prin care intră lumina.

18. Prietenește cu cei inteligenți, pentru că un prieten prost este uneori mai periculos decât un dușman inteligent.

19. Când vei lăsa trucurile și șmecheriile, acesta va fi cel mai ingenios truc.

20. Trebuie să continui să rupi inima ta până când se va deschide.

21. Suferința pe care o simți este un mesager. Ascultă-l.

22. Când lumea te pune în genunchi, ești în poziția perfectă să te rogi.

23. În inima inimii tale începe viața-cel mai frumos loc de pe pământ.

24. Dragostea este o punte dintre tine și restul lumii.

25. Este calea ta, și numai a ta, alții pot merge aproape de tine, dar nimeni nu poate merge pentru tine.

26. De ce stai în închisoare când ușa e atât de larg deschisă?

27. Universul nu e afară. Uită-te în interiorul tău; tot ce ai nevoie este deja acolo.

28. Când inima iți luminează întotdeauna vei găsi drumul spre casă.

29. În oglindă, după cum știți, este invers. Dar fără ea, nu ne-am fi văzut niciodată pe noi înșine!

30. Ceea ce pare a fi o piatră pentru o persoană obișnuită este o bijuterie pentru un cunoscător.

31. Se spune că există o ușă care deschide un pasaj de la inimă la inimă, dar care este beneficiul ușii dacă nu există pereți?

32. În tine există o prezență a ceea ce va exista, când și aceste stele nu vor deveni.

33. Și prin gândul care se naște în inimă, o sută de lumi pot fi aruncate în cenușă.

34. Când năpastele se năpustesc asupra ta una câte una, când ajungi la o stare insuportabilă, nu renunța! Pentru că acesta este punctul în care se va schimba cursul evenimentelor.

35. Vizitează-ți cât mai des prietenii: căile pe care nu se merge, sunt îngroșate cu mărăcini și spini.

Advertisement

36.  Lumea este atât de plină încât cuvintele sunt goale…

© Articol tradus de Psihologia de Azi

Sursa: cluber