Adesea, subiectul greutății în exces este redus la simplele calcule ale caloriilor sau la deficitul de voință. “Mănâncă mai puțin, mișcă-te mai mult” – un sfat care răsună din toate colțurile, dar care, din păcate, funcționează foarte prost pe termen lung.
Milioane de oameni trăiesc ani de zile într-o continuă luptă cu propriul corp, unde perioadele de control strict sunt inevitabil urmate de eșecuri. Motivul acestei neputințe este simplu: corpul nu funcționează separat de psihic.
Organismul uman este un sistem unitar, delicat, în care un simptom fizic este adesea doar vârful aisbergului, iar fundația acestuia se află în inconștient.
Greutatea în exces, din perspectiva psihosomaticii, nu este despre “dragostea pentru mâncare”. Este despre protecție, siguranță și încercarea de a face față unor dureri care sunt prea intense.
Mâncarea ca cel mai accesibil analgezic
Din punct de vedere al evoluției și fiziologiei, mâncarea este prima și cea mai de bază sursă de consolare cunoscută de om. Un nou-născut plânge din cauza fricii, frigului sau singurătății, dar primește lapte cald și îmbrățișări de la mamă.
În acel moment, în sistemul său nervos, se fixează două concepte: “saturare” și “siguranță“. Când creștem, acest mecanism nu dispare nicăieri.
În momentele de suprasolicitare emoțională, psihicul adult, epuizând alte resurse, regresează la această protecție copilărească, animalică. Mâncarea devine un analgezic universal.
Împușcarea psihosomatică a mâncării excesive are o caracteristică cheie care o diferențiază de foamea fiziologică: apare brusc, necesită un anumit produs (de obicei, unul gras, bogat în carbohidrați sau dulce) și vizează nu umplerea stomacului, ci schimbarea stării emoționale. Noi “mâncăm” nu din foame. Noi “mâncăm” emoții pe care nu putem să le suportăm.
Ce durere ascunde greutatea în exces?**
Dacă privim greutatea în exces nu ca pe un defect estetic, ci ca pe o metaforă pe care corpul încearcă să ne prezinte, putem identifica câteva scenarii psihologice de bază.
1. Corpul ca scut: Protecție împotriva vulnerabilității și a lumii
Țesutul adipos este un excelent amortizor și izolator. La un nivel profund, psihicul poate percepe kilogramele în plus ca pe o armură literală, un cocon de protecție între “Eu“-ul interior și lumea externă ostilă.
Acest lucru se întâmplă adesea cu persoanele care au suferit abuzuri psihologice sau fizice, despărțiri dure sau dezamăgiri profunde.
“Cu cât sunt mai mari, cu atât sunt mai în siguranță, mai greu de rănit sau afectat.” Corpul pur și simplu execută ordinul psihicului obosit de durere: “Ascunde-mă, trebuie să mă protejez.”
2. Interdicția asupra agresiunii: „A inghiți” amărăciunea
În societate, există un gigantic tabu asupra exprimării emoțiilor „negative”: furie, iritare, foame. Suntem învățați din copilărie să fim convenabili și buni.
Dar emoția este o energie pură. Dacă apare, nu poate dispărea pur și simplu. Când o persoană nu își permite să își exprime nemulțumirea, să își protejeze limitele sau să reacționeze la nedreptate, aceasta își “împinge” literal furia înapoi în interior.
Mișcările de masticare și consumarea mâncării dense reprezintă un mod legal de a descărca tensiunea musculară a maxilarului generată de furia nespusă. Noi, practic, „mestecăm” amărăciunea noastră în loc să o adresăm celui responsabil.
3. Deficit de căldură și „foamea pentru recunoaștere”
Uneori, greutatea în exces este o încercare de a compensa o goliciune existențială cronică. Când unei persoane îi lipsește recunoașterea, dragostea, contactul tactil, sentimentul valorii de sine, se formează un vid emoțional în interior.
Psihicul nu suportă golul și încearcă să-l umple prin cele mai simple și materiale metode. Dulciurile sau fast-foodul oferă o eliberare rapidă de dopamină – hormonul plăcerii. Aceasta este un substitut al iubirii. O iluzie pe termen scurt că „mă simt bine, cineva are grijă de mine.”
4. Încercarea de a deveni „mai însemnat”
În limbaj există expresii precum „argument greu”, „figurile mari”, „o persoană cu un accent greu în societate” nu este fără motiv.
Dacă în copilărie sau în relațiile actuale o persoană este în mod constant ignorată, opinia sa este subestimată și nevoile sale sunt ignorate, corpul poate începe să se extindă fizic în spațiu. Acesta este un strigăt inconștient: „Uitați-vă la mine! Exist! Contează! Trebuie să fii conștient de mine!”
Cum să încetezi să mai lupți cu corpul tău?
Principala greșeală în lucrul cu psihosomatica greutății este încercarea de a te priva de mâncare prin diete dure și prin violență asupra voinței, fără a oferi psihicului nimic în schimb.
Dacă greutatea este o formă de protecție, atunci, prin forțarea de a o lua, lăsăm persoana expusă în fața durerii sale ascunse. Psihicul se va răscula, iar greutatea va reveni, adesea cu “o greutate suplimentară”.
Drumul spre vindecare trece prin compasiune și legalizarea sentimentelor proprii:
– Înlocuiește critica cu curiozitatea. În locul sentimentului obișnuit de vinovăție și furie față de tine, încearcă să întrebi corpul tău: „Ce încerci să îmi comunici? De ce mă protejezi?”
– Separă foamea. De fiecare dată când mâna ta se îndreaptă spre frigider în afara programului, fă o pauză de două minute. Întreabă-te: „Ce simt eu de fapt acum? Îmi este foame – sau sunt singur? Sunt obosit? Sunt supărat? Mă îngrijorez?”
– Caută alternative pentru a gestiona durerea. Emoțiile trebuie trăite, nu conservate. Frica necesită suport, furia – expresie ecologică (prin sport, țipăt, cuvântul ferm „nu”), tristețea – lacrimi și timp, oboseala – odihnă adecvată și nu ciocolată.
Greutatea în exces nu este un semn de slăbiciune. Este un simptom că sufletul tău a gestionat supraîncărcări care depășesc capacitățile sale, iar corpul a decis să vină în ajutor, împărtășind această povară. Și de îndată ce durerea interioară va fi observată, numită de nume și trăită, necesitatea unei armuri fizice dense va începe să dispară de la sine.
