„Dorești să cunoști un om? Privește-i comportamentul. Vrei să afli cine sunt părinții unui copil? Uită-te la modul în care se joacă.”
Celebrul scriitor german Erich Maria Remarque spunea într-un mod memorabil: „Tot ceea ce vedeți în mine nu-mi aparține de fapt mie, ci vouă. Al meu este doar ceea ce văd eu în voi.”
Pe parcursul vieții, întâlnim mulți oameni pe care, înainte de a-i cunoaște cu adevărat (și pe unii poate nu îi vom descoperi niciodată pe deplin, chiar dacă am trăi o viață întreagă alături de ei), îi încărcăm cu trăsături ce nu le aparțin. Proiectăm asupra lor experiențele, așteptările și impresiile noastre.
Județăm adesea greșit: un om tăcut e considerat ursuz, unul zâmbitor e, fără îndoială, bun, celui timid îi putem acorda încredere, iar bărbații, zicem noi, ascund mai bine secretele decât femeile. Astfel de stereotipuri nu reflectă, însă, realitatea. Imaginația proprie, dar și influențele din cărți ori filme, amplifică și mai mult aceste prejudecăți.
Nu e nimic rău să visăm sau să ne imaginăm, însă când vine vorba de a relaționa cu ceilalți, cel mai bine este să renunțăm la iluzii. Fiecare persoană pe care o cunoști este ca o pagină albă—lasă-i pe ei să-și scrie portretul, iar tu privește și observă cu răbdare.
O zicală indiană sugerează: „Fiecare om este un vas. Împinge-l și vei afla ce curge din el.”
Practic, mulți înțeleg acest sfat drept o invitație la a provoca un scandal sau o ceartă doar ca să vezi cum reacționează celălalt. Confucius spunea: „Omul furios este întotdeauna plin de venin.” Ce ai putea descoperi cu adevărat dintr-o astfel de abordare?
Însă înțelepciunea mongolă vine cu o idee mult mai blândă și mai practică. Poți afla adevăratul caracter al unei persoane fără să petreci o viață lângă ea, fără să-ți faci speranțe deșarte sau să străbați împreună greutățile existenței.
Iată această veche învățătură:
„Vrei să cunoști un om? Uită-te la comportamentul său. Vrei să cunoști părinții unui copil? Privește-i jocurile.”
Am să vă povestesc ceva din realitate: o cunoștință de-ale mele lucra în departamentul de securitate al unei mari corporații. Ea era cea care dădea verdictul final dacă un candidat era angajat sau nu.
Un bărbat își dorea foarte mult să obțină postul și, din dorința de a o convinge, a aflat adresa doamnei și a așteptat-o în fața blocului, însoțit de fiul său. Vroia să poarte o discuție „în afara biroului” și să o impresioneze cât mai mult. Însă a făcut o greșeală de neiertat.
Cât timp discutau, băiatul lui, în vârstă de 6 ani, i-a smuls din mâini doamnei o sticlă de plastic cu apă, a vărsat-o, apoi a început să o lovească cu piciorul, sărind pe ea până când a rămas doar o bucată turtită. Femeia nici nu-l mai asculta pe candidat—își concentra atenția asupra copilului.
Totul s-a terminat când băiatul a ridicat sticla deformată, a aruncat-o la picioarele unei fetițe care trecea pe acolo și a început să râdă.
„Grigore, vă pot comunica decizia mea. Nu vă vom angaja pentru acest post”, i-a spus ea.
Nu insistența, ci comportamentul copilului l-a descalificat pe tată. Adulții pot pretinde că sunt ceea ce nu sunt, dar copiii nu știu să mintă. Reacțiile și gesturile lor trădează mai mult despre noi decât cuvintele, manierele sau aparențele noastre.
Sursa: Madame Helga
