Dependențe de care nu ți-ai dat seama și care îți influențează întreaga viață

Verbul în sine „a depinde” are semnificația „a fi legat de (ceva/cineva)”, „a fi în subordinea a ceva sau cuiva”. De aici, putem deduce faptul că orice tip de dependență înseamnă o lipsă de autoritate și libertate.

În general, când ne gândim la dependențe creierul nostru asociază acest termen cu fumatul, alcoolul, drogurile sau jocurile de noroc, însă nu doar aceste vicii reprezintă o piedică în dezvoltarea pe termen lung a ființei umane.

Iată 4 categorii de dependențe care îți pot da viața peste cap:

1. Dependența față de o relație/căsnicie

Iubirea profundă și admirația față de persoana cu care alegi să îți petreci restul vieții te pot împinge să treci de limitele personale, călcându-ți pe principii.

Atunci când iubești persoana de lângă tine mai mult decât pe tine însuți/însăți și ești dispus/ă să te sacrifici pentru ea cu bucurie, riști și să te pierzi pe tine.

Iubirea în sine, altruismul, dedicarea, sacrificiul, iertarea, toate acestea sunt virtuți demne de a fi admirate, însă granița dintre iubirea profundă și dependență poate ajunge să fie fragilă.

Când crezi că iubești cu toată puterea ta, meditează asupra a ceea ce simți pentru a face diferența dintre cele două cu mai multă luciditate. Orice tip de dependență poate fi extrem de periculos, indiferent cât de frumos a fost sau nu începutul.

2. Dependența de social media

Ultimele studii arată faptul că un adult petrece în medie două ore și 31 de minute zilnic pe rețelele de socializare, în timp ce adolescenții ajung să petreacă aproximativ 8 ore și 31 de minute (tot în fiecare zi).

Practic o cantitate uriașă din timpul nostru se pierde pe ceva mai mult decât neimportant, precum numărul de like-uri și vizualizări de la ultima postare.

Suntem atât de absorbiți de acest univers virtual, încât nici nu realizăm cum ni se scurge printre degete puținul timp pe care-l mai avem din viață. Gândește-te doar câte poți realiza lucrând la visul tău în acel interval de timp!

3. Dependența față de un anumit grup din care faci parte

A petrece timp cu oameni care au aceleași pasiuni sau aspirații este frumos și chiar constructiv, nociv devenind doar atunci când părerea ta nu mai este a ta, ci a grupului. Atunci când îți e teamă să fii diferit pentru a nu fi exclus și adopți o altă personalitate, doar pentru a te putea integra.

Această tendință se întâlnește foarte des în rândul adolescenților, în momentul în care apare dorința de afirmare. Din nefericire, sunt atâtea persoane care spun „da”, deși sunt înclinați să spună „nu” sau aleg să rămână în zona de confort primind aprecierea grupului, în loc să evolueze pe cont propriu.

4. Dependența față de obiceiurile nesănătoase

Aici sunt incluse alimentele bogate în grăsimi, chimicalele și în special zahărul, numit și „moartea albă”. Mulți oameni își doresc un stil de viață sănătos, însă corpul lor este mult prea obișnuit de la vârste fragede cu mâncăruri procesate, dulciuri, chipsuri, sucuri acidulate, bere etc. pentru a face față cu ușurință unei schimbări atât de drastice.

Fie că vrem să acceptăm sau nu, alimentația nesănătoasă joacă un rol deosebit de important în tot ceea ce facem și, totodată, ne afectează până și percepția asupra lumii și motivația de a acționa, studiile demonstrând faptul că alimentația nesănătoasă și depresia merg mână în mână.

Este destul de ușor să ajungi dependent de ceva ce îți conferă o stare de bine. Nu uita că poți fi dependent/ă de orice: de la nevoia de a te machia zilnic, la telefon, antidepresive, alcool, substanțe interzise sau chiar la oamenii din jur.

Alege să nu devii robul nimănui și nu lăsa nimic sa te controleze!

Ai puterea de a învinge-n orice luptă, oricât de dificilă ar părea, astfel încât să nu îți pierzi libertatea.

Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima

Citește și: