Dacă privim în jur, mulți oameni se mulțumesc cu un job care le asigură stabilitate, deși, în adâncul lor își doresc să facă ceva diferit. Puține persoană își iubesc cu adevărat activitatea profesională.
Dacă ai pasiuni total diferite, care nu corespund cu activitatea ta de zi cu zi, în niciun caz nu trebuie să le lași să moară, întrucât ele te vor bântui tot restul vieții și vei trăi întotdeauna cu regretul că nu ți-ai urmat vocația.
Oricât de greu ți-ar fi să te reprofilezi, important este să știi cu adevărat ceea ce îți dorești. Dacă visul tău nu e atât de important, nu ai de ce să renunți la slujba actuală, însă, în general, cea mai adâncă dorință este și cea mai puternică.
În cazul în care nu ți-ai urmat pasiunea din teama de a nu eșua pe piața actuală sau poate nu ai dispus de resursele necesare pentru a începe, nu te descuraja și nu renunță la ceea ce iubești!
Niciodată nu este prea târziu. Fiecare dintre noi are propriul ritm de a ajunge la ținta propusă. Sunt oameni care au o carieră în dans, deoarece au început cursurile încă din copilărie și, totodată, sunt oameni care au început mult mai târziu, la maturitate, având același succes, iar unii dintre ei au reușit să aibă un succes chiar mai mare decât cei care au început înaintea lor.
Sunt multe exemple fericite din diferite domenii, în care cei care și-au dorit suficient de mult, au reușit, chiar dacă au început de jos. Nu este o rușine să fii începător, într-un domeniu în care alții sunt experți. Mereu trebuie să începi de undeva.
Dacă nu dispui încă de resursele financiare sau de timp pentru a lucra la visul tău, încearcă să îți păstrezi atitudinea pozitivă și să abordezi situata cu răbdare!
Ai putea chiar să elaborezi un plan pe hârtie, pe termen lung. Să zicem că vrei să urmezi o școală de muzică, dar salariul actual nu îți permite să strângi atâția bani într-un timp scurt.
Sau poate ai terminat altă școală, cum ar fi contabilitatea sau ingineria și nu îți place neapărat ceea ce faci, însă este o slujbă respectabilă. Dacă îți dorești cu adevărat să îți urmezi visul, nu trebuie să te gândești la cum văd ceilalți activitatea ta. E viața ta și nu ai de ce să impresionezi pe nimeni.
Și în plus, cine spune că nu poți face mai multe lucruri, dacă ai mai multe pasiuni? Jennifer Stone, o actriță celebră de Hollywood, este în același timp asistentă medicală la Centrul Medical Providence Saint Joseph, din California. Aceasta își desfășoară ambele cariere în paralel, salvând vieți și totodată, participând la castinguri și interpretând roluri în filme.
Pare aproape imposibil să ai o viață dublă, însă ea reușește de minune și e fericită!
Cine spune că trebuie să urmezi tiparul clasic în care termini o unitate de învățământ, te angajezi în domeniu și acolo rămâi pentru următorii 10 ani?! Poți face asta dacă simți că este chemarea ta, însă nu este o regulă.
Oamenii de succes trec printr-o mulțime de schimbări și eșecuri până să ajungă în vârf. Nu există un singur traseu pe care poți merge. Poți merge chiar pe un drum pe care nu a mai mers nimeni înainte și să excelezi.
Sunt atâția oameni care au ajuns bogați deoarece au venit cu o viziune unică, nemaiauzită înainte și au adus o schimbare în societate prin serviciile sau produsele oferite.
Piața iubește noutățile!
Dacă ceva ți se pare extraordinar, șansele ca și altora să li se pară la fel sunt foarte mari.
Nu trebuie să îți fie teamă să pui în practică lucrurile care contează pentru tine.
Îți poți face chiar azi o listă cu ce anume ai nevoie pentru a începe. Poate fi un plan de buget, poate este nevoie să îți schimbi jobul actual cu unul mai bine plătit pentru un an sau doi, până vei strânge banii cu care să îți începi afacerea, poate ai nevoie să lucrezi în fiecare zi câte puțin la visul tău, în paralel cu activitatea de bază.
De exemplu dacă îți dorești să ajungi o cântăreață de succes, poți începe fiecare zi cu vocalize. De multe ori, acțiunile mici și consecvența aduc rezultate uriașe!
Indiferent ce anume trebuie pentru a ajunge acolo unde aspiri, important este să nu renunți!
Visul tău există cu un motiv. Este chemarea ta!
Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima