Ce înseamnă să te iubești și să fii fericit? Aceasta nu înseamnă să cumperi haine noi sau să mergi la saloanele de înfrumusețare. Aceasta este capacitatea de a te accepta în orice situație, puternic și slab, trist și amuzant, deștept și prost. În loc să urmărești idealuri, trebuie doar să găsești acest ideal în tine însuți.
A fost o perioadă în viața mea în care mă uram, nu mă puteam accepta, mă consideram un eșec, nefericit. Am încercat să demonstrez tuturor că sunt mai bun decât restul, ei bine, cel puțin nu mai rău.
La început, am încercat să le demonstrez părinților mei că nu sunt mai rău decât surorile mele mai mari. Și a fost o adevărată durere. Eram încă un copil, chiar și la 20 de ani eram un copil mic pentru toată lumea, pe care nimeni nu-l asculta și cu care nimeni nu se sfătuia. Ei ar putea să-mi impună cu ușurință părerea, să indice cum să o fac și cum să nu o fac.
Când am încetat să îndeplinesc așteptările celorlalți și am început să-mi exprim părerea, să mă comport după cum cred eu de cuviință, să mă cert cu bătrânii mei, pentru că toți au continuat să-și impună părerea, am fost imediat numită nerecunoscător. Complexele mele au crescut cu o forță teribilă. Indiferent ce am făcut, indiferent cum m-am comportat, am greșit mereu, în toate.
Apoi au fost probleme și la școală. Silueta mea subțire a fost subiectul ridicolului colegilor de clasă și am încercat să devin mai bun în ceva: în studii, în comportament (desigur, nu bun), în aspect neobișnuit. Dar eram încă un loc gol pentru toată lumea.
Apoi a fost prima căsătorie, extrem de nereușită. Dar am îndurat 5 ani, pentru că a divorța a fost o rușine. Ei bine, părinții mei m-au forțat. E bine că m-am hotărât totuși o dată, nu a fost despărțirea durerii, ci întoarcerea la casa părintească cu copilul. Nu m-am așezat pe gâtul părinților mei, am vrut să mă îndepărtez de ei, dar ei m-au inspirat din nou că asta a fost o prostie și o risipă de bani. Am lucrat, mi-am ajutat părinții, dar totuși ei m-au tratat ca pe o fetiță. Desigur, surorile au spus că divorțul este decizia corectă, dar la spatele meu mi-au șoptit cât de nefericit și de ghinionistă sunt până la urmă.
Și abia după ce am trecut de piatra de hotar de 25 de ani, am început treptat să-mi dau seama că trăiesc cumva greșit. Pentru început, am redus contactul cu surorile mele și mediile toxice, am încetat să mai răspund reproșurilor mamei și interogatoriilor tatălui meu.
Singurul lucru rămas în mine, nu mă puteam opri să controlez totul. Se părea că dacă nu fac asta, lumea se va prăbuși. Am citit multe informații pe internet despre cum să te iubești pe tine însuți, dar 25 de ani de viață în umilință și încercând să demonstrez ceva tuturor nu mi-au dat ocazia să ajung să mă accept.
Apoi am reușit să identific 3 limitări care nu mi-au dat ocazia să fiu fericit și să mă iubesc.
Nimeni nu are nevoie de mine, sunt un ratat. Aveam o stimă de sine foarte scăzută și nimic nu putea să o rezolve. Toată viața am încercat să le demonstrez altora că merit ceva, dar de îndată ce au devenit nemulțumiți de mine, mi-au căzut mâinile și au apărut și mai multe complexe.
Dragostea trebuie câștigată. În prima mea căsătorie, am fost foarte nefericită și, pentru că am încercat să câștig dragostea unui bărbat, am justificat acțiunile soțului meu, am îndurat. Uneori am crezut că o nenorocire ca mine nu merită mai bine. Am încercat să câștig dragostea părinților mei, dar copiii mai mari le-au fost întotdeauna mai dragi.
Nu poți fi slab, pentru că lumea este ostilă. Eram mândră de mine doar în acele momente când eram puternică. Mi-era frică de oameni, credeam că nu trebuie să-și arate slăbiciunea, pentru că mi-ar putea face rău.
Aceste convingeri limitative s-au format în copilăria mea. Dar am reușit să depășesc toate acestea și să mă schimb. Acum înțeleg că lumea nu îmi este ostilă, lumea reflectă ceea ce este în mine. Înțeleg că o persoană inventează adesea probleme pentru sine și apoi caută soluția lor în moduri complicate. Înțeleg că iubirea este doar iubire și nu o poți câștiga, așa că totul este inutil.
Am început să mă accept. Mi-am dat seama că trebuie să te iubești pe tine însuți, iar asta nu înseamnă deloc că trebuie să cheltui mulți bani în saloane și magazine, înseamnă doar să-ți permiți să fii. Sunt abia la începutul călătoriei mele, dar deja experimentez o mare plăcere de la mine, nou, conștient, acceptându-mă absolut oricine!
Apreciază-te și iubește-te, aceasta este adevărata fericire!
