5 lucruri care fac o persoană cu adevărat atractivă

Frumusețea unei persoane este ceva cât se poate de subiectiv, această arătând diferit în ochii fiecărei culturi de pe glob.

Cu toate acestea, există detalii ce pot adăuga un plus de valoare la imaginea ta, aspecte și trăsături care au fost dintotdeauna apreciate și admirate.

Bineînțeles, asta nu înseamnă că sunt lucruri pe care trebuie să le schimbi la tine, în scopul de a fi plăcut/plăcută de ceilalți. Nu este despre ei, este despre tine și despre potențialul tău nelimitat de a fi oricine îți dorești să fii.

În continuare vei vedea 5 pași simpli prin care îți poți scoate în evidență frumusețea ta unică:

1. Respectul de sine

Probabil ai văzut exemple în care oamenii care nu s-au lăsat umiliți și călcați în picioare au căpătat un respect deosebit din partea celorlalți.

Conștientizarea propriei valori te face o persoană mult mai sigură pe sine, o persoană care nu se vinde și nu se înjosește pentru nimeni și nimic.

Din păcate, cu toții avem momente în viață în care alegem mai puțin decât merităm, în care uneori facem greșeli din dorința de a primi acceptarea celor din jur.

Important este să nu te pierzi niciodată pe acel drum și să rămâi întotdeauna cu capul sus, indiferent de lucrurile cu care te confrunți.

2. Ambiția și perseverența față de obiectivele tale

Atunci când lupți pentru ceea ce iubești, nu doar că vei ajunge acolo unde ai visat mereu, dar vei fi și mult mai apreciat/ă pentru determinarea de care ai dat dovadă.

Chiar dacă poate vor exista și oameni care nu se vor bucura neapărat de succesul tău, întotdeauna cei care contează cu adevărat vor fi mândri de tine și se vor bucura de reușitele tale.

3. Educația

Dacă privim în jur, tot mai mulți oameni aspiră la țările vestice dezvoltate. Toată lumea își dorește o țară mai civilizată, cu un nivel de trai mai ridicat și cetățeni mai deschiși la minte și mai primitori. Însă, diferența nu este atât de mult dată de capacitățile extraordinare ale guvernelor, cât de educația oamenilor.

De exemplu, sunt atâtea persoane care aruncă resturile de țigări pe stradă sau lasă ambalaje în transporturile publice.

În astfel de cazuri nu este vina niciunui primar că nu a trimis o echipă de curățenie din cinci în cinci minute, ci a fiecărui individ în parte care nu își respectă îndatoririle civice.

Preocuparea față de mediul înconjurător, gândirea pe termen lung, bunele maniere, amabilitatea la locul de muncă sunt detalii care arată caracterul frumos al unui om.

4. Preocuparea față de sănătatea ta psiho-emoțională

Una dintre cele mai dificile provocări este să îți cucerești propria minte și propriile emoții. Majorarea greșelilor pe care le facem în viață vin din cauza unei minți necontrolate.

Impulsivitatea, furia, gândurile negative pot crea ravagii. Dacă îți dorești să fii cea mai bună variantă a ta, lucrează în mod continuu la sănătatea ta psihică și emoțională. Se tot spune faptul că frumusețea minții învinge frumusețea fizică și este adevărat.

Oamenii în vârstă sunt cel mai bun exemplu. Atunci când aspectul exterior se ofilește, ceea ce rămâne cu adevărat valoros este latura lor interioară. În plus, cui îi plac oamenii morocănoși, care țipă din orice, se plâng în continuu sau țin ranchiună?!

Ceea ce te face cu adevărat atractiv este seninătatea, autocontrolul, echilibrul personal, pe scurt, inteligența emoțională.

5. Altruismul

Oamenii egoiști care se gândesc doar la ei sunt prin definiție neatractivi. Chiar dacă atunci când ajuți, nu vrei să fii văzut/ă de ceilalți, simplul fapt că ai conștiința curată îți va influența modul de a fi și de a te comporta la nivel de subconștient.

Atunci când oferi fără a aștepta ceva în schimb, fără să știe nimeni de acest lucru, fără poze și fără aclamații, atunci când alegi să faci o donație, să ajuți un prieten, să îți ajuți familia, să salvezi niște animăluțe abandonate, devii o persoană mai luminoasă și mai curată.

Poate te gândești, „Cum mă va face asta o persoană mai atractivă, din moment ce oricum nu voi face public ajutorul oferit?”.

Atractivitatea nu este mereu măsura cu care suntem priviți de alții. Poți fi o persoană extraordinară în spatele ușilor închise. Asta este cu adevărat atractiv! Să faci alegerile corecte atunci când nimeni nu te vede.

Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima

Citește și: