Viața este ca o tablă de șah. Tu ești regina! Poți merge în orice direcție, fără limite. Ceea ce te blochează sunt propriile-ți gânduri, concepții sau persoane ce te pot influența îngrădindu-ți libertatea.
Un studiu științific a descoperit că mintea fabrică în jur de patruzeci de mii de gânduri pe zi. Pionii pot fi gânduri (chiar raționale), ce nu îți permit să mergi pe drumul dorit de tine.
Trimite-ți gândurile ,,la treabă“. Este foarte simplu.
De exemplu: Dorești foarte mult să mergi într-o călătorie. Gândurile tale te opresc. ,,Nu ai permis de conducere “. ,,Nu ai nici bani foarte mulți “. ,,Nu cunoști zona. Vei pierde mult timp să cauți un hotel mai ieftin, dar și decent.” ,,Când vei ajunge? Dacă se înserează?”.
Pune-ți gândurile la lucru pentru a găsi soluții.
Întreabă niște prieteni, rude, cunoștințe. Poate vei afla informații importante. Nu porni de la premisa: nimeni nu știe.
Caută informații și pe internet. Întreabă la o agenție de turism. Cu siguranță vei găsi ceva ce îți place.
Turnurile pot însemna casa. Cum te blochează?
Nicăieri nu-i ca acasă la tine. Dar poate fi puțin din ,,acasă” ,oriunde, dacă îți dorești cu adevărat. Cum?
Ia-ți cu tine câte lucruri favorite poți. Cartea preferată, accesorii, ceașca de cafea, etc.
Caii pot fi animalele de companie, dar caută soluții. Unele hoteluri sau gazde private acceptă prezența lor.Nebunii pot fi: locul de muncă, micile obligații etc.
Nu uita că există soluții pentru toate. Nu trebuie doar să încerci, ci să fii persuasivă.
Regele poate fi soțul, prietenul, tatăl. Prezintă argumente și fă-l să înțeleagă că este dorința vieții tale. Te poate înțelege sau însoți. Trebuie.
Viața este ca o tablă de șah! Nu uita! Tu ești regina!
Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Elena Toteanu