Totul se întâmplă spre bine: un memento pentru cei care se stresează din lucruri mărunte

Se spune că atunci când Winston Churchill ținea toasturi, obişnuia să spună: „Prefer să nu-i urez nimănui nici sănătate, nici bogăție, ci să-i doresc noroc! Pentru că majoritatea celor aflați pe Titanic erau și sănătoși, și bogați. Dar cu adevărat norocoși s-au dovedit foarte puțini…”

Există această poveste impresionantă, atribuită lui Winston Churchill, care ne reamintește că uneori norocul are un rol mult mai important în viață decât ceea ce putem controla: sănătatea sau banii.

Te invităm să citești această scurtă notă – un memento publicat într-un ziar la un an după atacurile tragice din SUA, pe 11 septembrie 2001 – care ar trebui recitită de toți cei care se stresează prea mult din cauza unor lucruri mărunte:

„Poate nu știai, dar managerul unei companii mari a supraviețuit atacului de pe 11 septembrie doar pentru că într-o dimineață și-a dus pentru prima dată fiul la grădiniță.

Un alt bărbat a fost salvat pentru că era rândul lui să cumpere gogoși pentru colegi.

O femeie a întârziat pentru că nu i-a sunat alarma la timp.

Altcineva a fost prins în aglomerația de pe autostrada din New Jersey și nu a ajuns la timp la birou.

Unul nu a prins autobuzul la timp.

Altcineva a vărsat cafeaua pe haine și a avut nevoie de câteva minute să se schimbe.

Unii n-au putut porni mașina, iar altcineva s-a întors să răspundă la telefonul care suna acasă.

Un părinte a fost nevoit să aștepte copilul care nu era gata la timp.

Un altul nu reușea să prindă un taxi.

Dar dintre toate aceste întâmplări, cel mai mult m-a impresionat povestea unui bărbat care și-a pus în acea dimineață o pereche nouă de pantofi. Fiind incomod, a făcut bășici la picior, așa că s-a oprit la farmacie să cumpere un plasture. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care și el a scăpat cu viață.

Acum, de fiecare dată când rămân blocat în trafic, pierd liftul, sau trebuie să mă întorc să răspund la telefon, când aceste mici evenimente mărunte mă irită, îmi spun că exact acolo trebuie să fiu, în acel moment.

Data viitoare când ai impresia că dimineața nu merge cum trebuie, copiii se îmbracă greu, nu găsești cheile de la mașină, sau oprești la fiecare semafor roșu, nu te stresa și nu te enerva: Dumnezeu lucrează pentru a te feri de lucruri la care nici nu te-ai gândit. Totul se întâmplă spre bine.”

Îți dorim mult noroc astăzi!

Citește și: