fbpx

Timpul nu vindecă toate rănile, dar ne învață cum să supraviețuim

Cine își iubește anii frumoși de liceu? Personal, eu nu. Pentru că pentru mine sunt asociați cu cele mai mari experiențe. Când mama avea de-a face cu durerea ei. Când mi-am pierdut oameni apropiați. Dar nu am de gând să vorbesc despre asta. Am învățat să supraviețuiesc și acum este mult mai ușor decât atunci.

Însă trauma în sine nu a dispărut nicăieri.

Durerea nu s-a dizolvat doar pentru că am devenit eu mai matur. Timpul nu mi-a vindecat toate rănile, așa cum a promis toată lumea. Cum m-au convins toți profesorii și părinții colegilor mei bătându-mă ușor pe umăr.

Când spui cuiva că timpul va vindeca chiar și cele mai dureroase răni, lucrurile stau un pic diferit decât crezi tu. Și crede-mă, înțeleg că asta vine din bune intenții.

Dorința de a liniști și a susține pe cineva este minunată. Nu vreau ca oamenii să piardă acest dar: umanitatea are nevoie de înțelegere și grijă reciprocă. Avem nevoie de cineva care să ne îmbrățiseze și să ne spună „Sunt aici dacă ai nevoie de mine”.

Dar timpul nu vindecă toate rănile. Plasturele nu acoperă găurile de glonț. Și timpul nu este un antidot magic. Dacă rana a fost adâncă, atunci cicatricea va rămâne pentru totdeauna.

Dar asta nu înseamnă că timpul nu are un scop important. Înveți cum să trăiești în continuare. Dar acest lucru nu este același lucru cu ștergerea trecutului.

A continua este să înțelegi cum poți trăi mai departe cu durerea ta și să găsești ceva bun în viață. Nu sunt sigur că cred în expresia „Ce nu ne ucide ne face mai puternici”, dar cred că timpul ne poate învăța cum să supraviețuim. Înveți cum să-ți transformi durerea în ceva mai constructiv. Și trăiești cu ea. Aceasta este puterea adevărată. Nu uita.

Mantra mea personală este „Supraviețuieștei și, dacă este posibil, înflorește”. Pentru mine asta înseamnă doar să ai grijă de tine.

Când te confrunți cu o pierdere sau o durere extraordinară, nu ar trebui să aștepți timp pentru a șterge totul cu un val al baghetei sale magice. Ar fi fost mai ușor, desigur. Dar prefer să-mi amintesc trecutul meu. Chiar și cel care doare. Îl port cu mine și îi recunosc importanța.

Durerea mea este la fel de valoroasă ca și bucuria mea. Nu am nevoie de timp ca să scap de ea. Trebuie doar să supraviețuiesc, să prosper și să trăiesc.

© Articol tradus sau scris de Psihologia de Azi

Sursa: soulpost