fbpx

Învață să te simți acasă oriunde te-ai afla

În engleza contemporană există cuvântul homesick, care s-ar traduce ca dor de casă; nostalgie. Îmi place să fac referință la el ori de câte ori mă gândesc la vremurile în care trăim.

Majoritatea dintre noi par să experimenteze această condiție lăuntrică de homesick, chiar dacă se află acasă, înconjurați de oameni dragi și de toate bunurile necesare.

Acest fenomen are mai multe explicații. Cea mai importantă dintre ele, însă, se ascunde în faptul că trăim într-o realitate iluzorie. Ne purtăm existența prin timp, crezând întotdeauna că ceea ce avem aici și acum nu este suficient; că acolo undeva, în viitorul depărtat, vom fi mai satisfăcuți, mai împliniți, mai fericiți.

De aceea, ne aflăm mai întotdeauna într-o goană. Alergăm după joburi mai bune, case mai mari, soții mai frumoase și nu ajungem să prețuim nimic din ceea ce avem deja.

Nu e de mirare că purtăm în suflet un dor inexplicabil de casă de-a lungul întregii vieți, indiferent de locul unde suntem de fapt: acasă, la muncă, la cumpărături, la petreceri sau în vacanță…

Pentru a pune capăt acestui cerc vicios, trebuie să înțelegem 2 lucruri fundamentale. Iată care sunt acestea!

Casa ta ești tu însuți

Cât de mult nu ne-am împotrivi acestui postulat uneori, adevărul lui rămâne a fi incontestabil. Tot ce contează cu adevărat se află în sufletul nostru.

De aceea, dacă vom trece prin viață, conservând în el frică, tulburare, ură, nemulțumire și superficialitate, nu vom izbuti să ne simțim bine nicăieri pe acest pământ.

Întotdeauna vom căuta să învinuim circumstanțele, locurile și oamenii, care ne fac nenorociți, dar va fi o activitate sisifică. Până la urmă, vom descoperi dezamăgiți că noi eram, de fapt, sursa tuturor necazurilor noastre tot acest timp.

Iată de ce, dacă îți dorești să te simți acasă ori unde te-ai afla, ai grijă de casa ta! Îngrijește-te de sufletul și trupul tău. Lucrează asupra ta. Răstoarnă toți munții din lume pentru a ajunge să te înțelegi, să te accepți și să te iubești cu adevărat și atunci, în mod garantat, te vei simți acasă.

Este esențial să fii recunoscător pentru tot ce ai aici și acum

Dacă vei continua să te lași pradă iluziei despre un viitor mitic în care vei fi, în sfârșit, fericit, nu vei fi. Pare ironic, dar ăsta e adevărul.

Devenim cu adevărat satisfăcuți și fericiți în viitor, doar învățându-ne să fim recunoscători pentru tot ce ne oferă prezentul.

De exemplu, nu fiecare dintre noi este satisfăcut de condiția lui/ei financiară, dar acest lucru nu trebuie vizualizat drept o povară, ci drept o oportunitate de a crește intelectual, de a căuta noi metode de izbândă și de a ne antrena creativitatea.

Trebuie să fim recunoscători chiar și pentru provocările, care ne sunt oferite. Prin ele creștem, ne educăm și ne înțelegem adevărata semnificație existențială.

Daniela M. pentru psihologia de azi.

© Articol tradus sau scris de Psihologia de Azi