Viața are un mod ironic de a te împinge uneori să faci greșeli pe care nu ai fi crezut niciodată că ai putea să le faci, iar apoi simți cum cazi într-un abis al conștiinței de sine, ajungând să uiți cine ești, cine erai și cine îți dorești să fii.
Poate că ajungi atât de departe încât uiți drumul de întoarcere, uiți ce principii aveai cândva, uiți ceea ce îți aducea fericirea…
Atunci când haosul interior este mai strident decât cel de afară, totul pare a fi lipsit de sens. Regretul duce la tristețe, iar tristețea te poate împinge către disperare.
Dacă vrei să evadezi, nu fugi din mijlocul luptei, lăsând totul să ardă în flăcări! Atunci când te lupți cu provocările vieții, nu este deloc rezonabil să îți distragi atenția de la ele pretinzând că nu există, ci să creezi o soluție.
Este ca atunci când un om pierde totul și găsește alinarea în droguri sau alcool și își distruge viața mai rău decât era înainte, ca atunci când ți-ar lua foc bucătăria și în loc să stingi focul, te duci la distracție și încerci să uiți, în timp ce întreaga casă urmează a se nărui.
Însă, indiferent în ce stadiu al vieții te afli, nimic nu este imposibil și nu este nimic ce nu poate fi iertat sau reparat. Nici măcar lucrurile pe care nu le mai poți repara. Oricât de absurd ar suna, acesta este adevărul.
Poate că ai eșuat la un test și nu mai poți schimba nota, însă poți remedia asta pregătindu-te temeinic pentru următorul test care îți va ridica media, sau poate că ai pierdut un job, o relație, un sens, însă poți munci de două ori mai tare învățând din primele greșeli și vei ajunge într-o nouă situație de viață care îți va aduce mai multă bucurie decât tot ce ai trăit până atunci.
Și chiar dacă vei ajunge să crezi că nu îți dorești ca lucrurile să fie altfel decât au fost, pentru că aceea era definiția fericirii pentru tine, este o capcană.
A gândi în interiorul granițelor experienței din trecut este periculos. Oamenii care au văzut și cucerit întreaga lume au fost nevoiți să gândească în afara cutiei, să spere la ceea ce nu puteau vedea, să lase confortul în urmă, pentru a explora lucruri nemaiîntâlnite până atunci.
Dacă vrei să te eliberezi de regret, fii o persoană mai bună începând de azi! Evoluează în mod continuu, iartă-ți versiunea din trecut, învață de la piatra care te-a făcut să cazi și construiește un imperiu cu tot ceea ce știi până acum!
Poate că greșelile pe care le-am făcut față de alți oameni nu mai pot fi schimbate, însă poți alege cine să fii astăzi! Ai puterea de a face tot atâtea sau chiar mai multe lucruri frumoase decât toate greșelile de până acum. Poți face lumea un loc mai bun și poți aduce fericire în viețile a sute sau chiar mii de oameni!
Începe de la un singur om, și nu te opri! Este atâta nevoie de tine în lumea asta! Fii o lumină pentru cei ce sunt încă în întuneric!
Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima