Când în copilărie au lipsit căldura, sprijinul și validarea, rămâne adesea o senzație de gol, ca și cum „vasul” interior ar fi secat, iar lumea din jur ar fi rece și uscată.
Mulți poartă acest deficit în viața adultă: se tem de intimitate, caută aprobarea celorlalți, încearcă mereu să fie pe plac, ajungând să creadă „nu sunt iubit(ă) pentru că nu sunt suficient de bun(ă)”.
Adevărul este că iubirea pe care nu ai primit-o la timp nu îți stabilește valoarea. Ea poate fi recuperată treptat, prin munca interioară și prin relații sănătoase, care oferă siguranță și susținere.
1. Recunoaște-ți nevoile emoționale
Primul pas este onestitatea față de tine: „Mi-a lipsit iubirea și asta a lăsat urme”. Recunoașterea nu e slăbiciune; este putere și începutul vindecării.
Scrie pe o foaie ce ți-a lipsit în copilărie: căldură, atenție, laudă, sprijin, afecțiune fizică, siguranță emoțională. Când vezi aceste nevoi în clar, îți validezi trăirile și îți acorzi respectul cuvenit.
2. Rescrie scenariul interior
Din copilărie putem rămâne cu convingeri precum: „Nu pot fi iubit(ă) așa cum sunt”, „Nu sunt suficient de important(ă)”, „Emoțiile mele nu contează”. Aceste scenarii devin bariere invizibile la maturitate.
Poți începe rescrierea lor prin dialog interior conștient. Ajută afirmațiile repetate zilnic:
- „Sunt demn(ă) de iubire, așa cum sunt.”
- „Pot să primesc grijă și atenție.”
- „Sinele meu interior merită respect.”
Repetarea lor întărește stima de sine și reduce anxietatea legată de așteptarea iubirii doar din exterior.
3. Apelează la sprijinul unui specialist
Terapia oferă un spațiu sigur pentru a lucra cu golul interior. Un psiholog sau psihoterapeut te poate ajuta să:
- identifici nevoile emoționale rămase neîmplinite;
- înțelegi cum se reflectă acestea în comportamente și în relații;
- înveți să le împlinești sănătos, atât prin auto-îngrijire, cât și prin conexiuni autentice.
Terapeutul nu înlocuiește părintele, dar creează cadrul în care poți trăi, în siguranță, emoțiile neprimite și poți construi un nou reper de sprijin. În România, poți căuta specialiști acreditați sau servicii de terapie online dacă îți este mai accesibil.
4. Învață să primești iubirea de la ceilalți
Deficitul de iubire din copilărie poate crea închidere și neîncredere. Chiar și gesturile sincere de grijă pot părea suspecte sau „insuficiente”.
Practica: observă momentele în care cineva îți oferă atenție, bunăvoință sau sprijin. Permite-ți să le primești: zâmbește, spune „mulțumesc”, respiră adânc și conectează-te la senzația de căldură. Mici acte, repetate, creează obișnuința de a simți iubirea ca pe un resurs disponibil aici și acum.
5. Devino propriul tău părinte
Un mod puternic de a completa deficitul emoțional este auto-îngrijirea blândă, ca pentru un copil căruia i-a lipsit căldura:
- scrie-ți scrisori de susținere și încurajare;
- acordă-ți timp pentru dorințe și nevoi reale, nu doar pentru obligații;
- felicită-te pentru fiecare progres, oricât de mic;
- creează ritualuri de siguranță: odihnă, plăceri simple, atenție pentru corp.
Acest „părinte interior” consolidează credința că iubirea este posibilă, iar lumea poate fi un loc suficient de sigur.
6. Construiește relații sănătoase
Relațiile adulte pot deveni solul în care deficitul de iubire se reechilibrează. Alege oameni care știu să:
- asculte cu adevărat;
- ofere sprijin și grijă;
- manifeste atenție și respect constant.
Prin astfel de legături reale, rescrii experiențele timpurii: te simți văzut(ă), prețuit(ă) și acceptat(ă) fără condiții.
7. Iartă trecutul
Iertarea nu înseamnă să scuzi greșelile părinților, ci să te eliberezi de atașamentul dureros față de suferință. Când nu mai ceri de la ei ceea ce nu au știut sau nu au putut oferi, se deschide spațiu pentru iubirea prezentă.
Iertarea te ajută să oprești vechile scenarii și să construiești relații mai armonioase cu tine și cu ceilalți.
8. Practică autoacceptarea zilnic
Iubirea începe din interior. Reamintește-ți în fiecare zi: „Sunt o persoană valoroasă, iar emoțiile mele contează”.
Un jurnal al recunoștinței te poate ancora în momentele de grijă, bucurie sau sprijin. Chiar și reușitele mărunte, notate zilnic, sporesc senzația de plinătate interioară, în locul așteptării perpetue a aprobării din afară.
9. Permite-ți să fii vulnerabil(ă)
Vulnerabilitatea nu e slăbiciune, ci cheie pentru iubirea autentică. Când te deschizi, simți, ceri ajutor și ai încredere, creezi spațiu pentru apropiere reală.
Treptat, înveți să primești iubirea nu ca pe o „porție rară”, ci ca pe o parte firească a vieții. Iar vasul interior, cândva gol, începe să se umple.
Concluzie
Iubirea neprimita în copilărie nu este o condamnare. Prin conștientizare, auto-îngrijire și relații sănătoase, poți vindeca deficitul emoțional. Iubirea nu mai este „ceva ce lipsește”, ci un resurs pe care îl poți primi și oferi. Nu ești „insuficient(ă)”; înveți, pas cu pas, să te iubești în felul în care aveai nevoie demult.
Notă: Acest material are scop informativ și nu înlocuiește evaluarea sau intervenția unui specialist în sănătate mintală.
