Bunătatea este o calitate contagioasă. Când oamenii văd că alții arată bunătate, ei înșiși sunt inspirați să facă același lucru.
M-am trezit că vreau să fac la fel. Am vrut să fac ziua cuiva mai bună. Am vrut să fiu motivul pentru care cineva zâmbește. Nu există nimic mai util. Cel puțin așa am crezut.
Am încercat să fiu amabil tot timpul, oriunde aș fi, oricine aș fi fost. Cu toate acestea, întotdeauna am făcut asta nu pentru altul, ci mai degrabă pentru mine. Cu prietenii, am fost de acord și am dat din cap pentru a le proteja sentimentele, știind că ar trebui să fie invers. Cu colegii, am spus ceea ce au vrut ei să audă, nu ceea ce trebuie să audă. Cu colegii de clasă am crezut că ascult, dar în realitate doar auzeam. Am înțeles greșit bunătatea.
Bunătatea este o limbă
Bunătatea și comunicarea au ceva în comun – ambele necesită atenție. Fie că este vorba de cuvinte, un zâmbet, o atingere sau un cadou. Ceea ce am văzut în mine a fost o lipsă de conștientizare a modului în care mă comportam uneori cu colegii, prietenii sau pe oricine dorea atenție. I-am rănit pe oameni fără să intenționez, ceea ce mi-a afectat capacitatea de a comunica amabil cu ei.
Oamenii sunt complexi și sensibili, așa că este ușor să uităm de vulnerabilitatea pe care o avem cu toții. Aproape că nu arătăm sentimente adevărate, pentru că nu vrem să fim jigniți. Deci ne contrazicem sau mințim. Acest lucru duce la neînțelegeri – este greu de înțeles ce este adevărat și ce nu este.
De fiecare dată când comunicam cu bunătate din motive false, mă simțeam vinovată. M-am întrebat ce-mi lipsea ca să vorbesc limbajul bunăvoinței. Până astăzi, am reușit să identific trei dintre elementele fundamentale care îmi lipseau.
Esențiale lipsesc
În primul rând, mi-a lipsit empatia. Empatia este capacitatea de a lua un punct de vedere și de a simți emoțiile altei persoane. De prea multe ori nu am încercat să înțeleg gândurile celuilalt, ci am răspuns cu ceea ce credeam că este bunătate. Ar fi trebuit să încerc să simt ce simte cealaltă persoană imaginându-mă în aceeași situație.
În al doilea rând, mi-a lipsit compasiunea. Compasiunea urmează empatiei, iar apoi aceste sentimente și gânduri includ dorința de a ajuta pe altul. Compasiunea nu mi-a trecut întotdeauna prin minte. Uneori m-am ajutat fără să intenționez în loc să ajut pe altul, ceea ce m-a făcut să mă întreb care sunt intențiile mele de la început.
În al treilea rând, mi-a lipsit sinceritatea. Vorbind despre sinceritate, o persoană ar trebui să-și evalueze cele mai profunde și adevărate sentimente despre fiecare aspect al situației în cauză și să răspundă celui care a întrebat complet, calm, direct și sincer.
Din punctul meu de vedere, acesta a fost cel mai dificil fundament, pentru că a fi sincer poate să-l rănească și pe celălalt. Uneori, asta înseamnă să suport o perioadă de neplăcere și anxietate pe care aș fi putut să o evit dacă nu sunt sincer. Pe de altă parte, conștiința mea era limpede.
Când empatia, compasiunea și sinceritatea sunt combinate, limbajul bunătății vine de la sine.
Începe să arăți bunătate
Fă primul pas – aplecă-te și devii persoana care începe conversația. Reține că oamenii pot fi anxioși sau egoiști, ceea ce îi face incapabili să interacționeze sau să se angajeze într-o conversație. Fă-le viața mai ușoară. Nu este că nu vor să vorbească sau să se simtă inconfortabil. Doar că unora le este greu să înceapă o conversație. Începe să acorzi atenție mesajelor altora prin limbajul verbal și al corpului. Adesea, cuvintele noastre nu se potrivesc cu limbajul nostru corporal.
Și, desigur, vom eșua din când în când. Cu toate acestea, ținerea celorlalți la distanță în tot acest timp este mai dăunătoare și mai obositoare. Bunătatea, pe de altă parte, ne face să acceptăm experiențele cu brațele deschise.
