În fiecare zi, atunci când te privești în oglindă, pune-ți întrebarea: “Ce contează să obțin totul, dacă mă pierd pe mine?”
Pentru unele lucruri merită să lupți, să cazi, să te ridici, să încerci din nou și din nou dar, merită ele oare să te schimbi în ceva ce nu ai dori să fii? Este suficient de mare prețul, astfel încât să acopere valoarea ta?
Dacă privești în jur, vei vedea oameni care se vând pentru a ajunge sus, oameni care renunță la principii și onestitate pentru a urca pe scara socială, vedete care ajung dependente de droguri și își pierd sensul existenței în mirajul faimei, ajungând să nu mai știe cine sunt.
Dar, cum poți pierde ceea ce ești dacă nu știi încă? Dacă te întrebi cine ești, fără să implici numele, jobul sau trecutul tău, poți găsi un răspuns?
De multe ori, trăim într-o pseudo-realitate în care credem că noi suntem ceea ce gândim sau acționăm, că noi suntem produsul societății în care am avut destinul de a ne naște. Dar suntem mai mult de atât. Noi nu suntem gândirea noastră, nici ce am făcut în trecut.
Ne schimbăm în fiecare zi, gândurile vin și pleacă, uneori nu suntem mândri de ceea ce gândim și simțim și suntem controlați de emoții și impulsivitate.
Ideile pe care le avem sunt preluate în mare parte din mediul din care provenim, sunt rezultatul informațiilor de care ne lovim și experiențelor altor oameni cu care interacționăm.
Societatea este o lume interdependentă în care devii ceea ce ești împins să devii. Poate te gândești “Dar eu sunt altfel, eu aleg cine să fiu”. Este o gândire înțeleaptă. Putem alege cine să fim, trebuie doar să fim conștienți de influențele din jurul nostru.
Doar pentru că toți oamenii cred ceva cu tărie, nu înseamnă că este și real. Doar pentru că autoritățile susțin o ideologie, nu înseamnă că este cea mai bună. Doar pentru că unii oameni, care au trecut prin anumite experiențe, au scris o carte, nu înseamnă că viziunea lor este de nezdruncinat, ci poate fi doar o percepție subiectivă.
În Evul Mediu, singurul „adevăr” acceptat era propaganda Bisericii Catolice, iar inchiziția era o normalitate. Crima este o normalitate în război, furtul este văzut ca o normalitate în politică, trădarea în iubire, durerea în artă.
Cum poți ști ceva cert într-o lume incertă? Cum poți ști cine ești? Prin alegeri. Alegeri pe care le faci în fiecare zi. Alegerea de a deveni cine vrei să devii, alegerea de a învăța, de a cerceta, alegerea de a face o alegere.
Tu alegi cine să fii și odată ce știi ce îți dorești, ce standarde ai și pentru ce vrei să lupți sau să te sacrifici, nimic nu te poate opri. Nu te vinde pe un preț mic și nu renunța la cine ești pentru un capriciu de moment!
Fidelitatea față de propria persoană înseamnă autenticitate, înseamnă curaj. Curajul de a fi tu, într-o lume în care oamenii nu mai vor să fie ei. Curajul de a fi real în falsitate. Dacă simți că te pierzi, în timp ce urci, de fapt cobori. Nu are sens să câștigi întreaga lume dacă pierzi cine ești.
Nu uita, într-un final, vei rămâne doar cu tine însuți și atunci te vei întreba: Cine sunt?
Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima
