fbpx

3 mecanisme prin intermediul cărora memoria ne împiedică să uităm trecutul

În timp, creierul nostru poate denatura amintirile stocate în el. Iată de ce noi ținem minte lucruri care nu s-au întâmplat cu adevărat și uităm lucruri care s-au întâmplat la un moment dat.

Abilitatea noastră de a ține minte, de a ne aminti și restaura informațiile este pur și simplu de necrezut. De aceea senzațiile, și anume mirosurile, emoțiile, sunetele sunt cele mai eficiente declanșatoare pentru reînnoirea amintirilor.

Uneori, este foarte greu să ne aducem aminte în cele mai mici detalii ceea ce s-a întâmplat cu un anumit timp în urmă. Cel mai rău moment este că creierul nostru, cu timpul, denaturează amintirile stocate în el.

Amintirile noastre pot fi de încredere sau pot fi eronate. Dar anume așa funcționează creierul uman. Anume memoria e cea care poate fi între noi și între nevoia de a uita trecutul și suferințele prin care am trecut.

Iată 3 moduri în care memoria noastră nu ne dă voie să uităm trecutul:

Scrierea poveștilor pentru a completa golurile din viața noastră.

Suntem împiedicați să uităm o situație sau un eveniment neplăcut din cauza incapacității de a privi imaginea în ansamblu. Suntem conduși doar de punctul nostru de vedere care, din păcate, este foarte limitat. De aceea creierul nostru începe să scrie istorii care să umple golurile informaționale existente.

Dar oare cât timp vor exista aceste istorii? Cu cât mai mult ne vom gândi la ele, cu atât vom începe să credem în aceste istorii. Amintirile noastre sunt foarte strâns legate de istoria trecutului nostru și de evenimentele reale. Într-o bună zi, s-ar putea să nu ne mai amintim nici că noi înșine am scris această poveste pentru a completa golurile.

Acest lucru complică foarte mult iertarea. Oricare ar fi povestea scrisă de noi, ne convingem că e adevărată, o legăm de amintirile noastre despre un eveniment anume și deja devine imposibil să despărțim adevărul de ficțiune. Trebuie să încetăm să mai scriem astfel de scenarii.

Trebuie să acceptăm faptul că nu avem toate piesele din poveste și să acceptăm totul așa cum este , să ne vindecăm sufletele și să mergem mai departe. Poate că într-o zi, aceste lacune vor fi completate de altcineva, dar să nu stăm să așteptăm ca acest lucru să se întâmple. Să fim noi înșine și totul se va rezolva.

Omiterea intenționată a detaliilor care nu ne plac.

Una dintre cele mai bune caracteristici ale memoriei noastre este modul în care încearcă să ne protejeze. Dar în ce privește liniștea noastră sufletească, aceasta ar putea fi o problemă. Creierul nostru este un instrument de supraviețuire și a fost programat încă de la început să ne protejeze de orice răni.

El ne ajută să ascundem în sine sau să uităm anumite momente semnificative din trecut. Putem uita de unele lucruri pe care le-am spus sau le-am făcut, dar ținem minte foarte bine ce a făcut sau a spus cel de lângă noi. Aceste amintiri sunt foarte neplăcute pentru noi și preferăm să le uităm, iar acest lucru ne împiedică să fim liniștiți sufletește.

Cu asemenea amintiri, uităm binele pe care ni l-au făcut cei de lângă noi doar pentru că nu mai suntem acum împreună. Pentru a fi calmi și a ne vindeca, trebuie să ținem minte totul.

Separarea amintirilor și memorarea doar a amintirilor bune și frumoase nu ne vor aduce pacea niciodată. Memoria noastră este un sistem destul de complex. Să colaborăm cu amintirile noastre și vom putea găsi liniștea.

Reacția la șoc.

Unele lucruri ne iau prin surprindere. Chiar dacă simțim că ceva urmează să se întâmple, tot ne scufundăm în șoc. Aceste evenimente neplăcute și faptul că nu ne-am așteptat la ele, determină creierul să redea din nou ceea ce s-a întâmplat, încercând să găsească noi semne sau noi indicii pe care nu le-am găsit din prima dată.

Analizăm fiecare detaliu, încercând să observăm noi indicii, indiferent de situație. Principalul lucru este ca, făcând acest lucru, să înțelegem ce s-a întâmplat. Indiferent de ceea ce se întâmplă pe neașteptate în viața noastră, am fost nepregătiți pentru lovitura primită și încercăm să ne agățăm de amintiri în încercarea de a găsi un sens.

Redarea evenimentelor din nou și din nou nu ajută pe nimeni. Indiferent ce găsim, acest lucru nu ne va schimba poziția inițială. Cu cât mai mult analizăm detaliile, cu atât memoria noastră distorsionează starea reală a lucrurilor. Micile detalii pe care le-am ratat din prima se pot transforma în probleme serioase.

Un simplu fleac poate deveni subiect al atenției și obsesiei. Și retrăirea evenimentelor pentru a putea face față șocului agravează semnificativ situația și ne leagă de ea, iar să scăpăm de aceste momente va fi foarte greu.

În loc să rămânem în starea de șoc folosind un cerc vicios de amintiri, să încercăm să răspundem la șoc, să învățăm să facem față durerii și să ne vindecăm rănile.

Advertisement

Nu e nimic rău în a ne aminti ce s-a întâmplat, dar nu mai mult decât o dată sau de două ori, iar mai apoi să ne oprim, să acceptăm ceea ce ni se întâmplă, să lucrăm asupra vindecării noastre interioare și să mergem mai departe.

© Articol tradus sau scris de Psihologia de Azi

Sursa: cluber