Oamenii uită ceea ce ai spus, uită ceea ce ai făcut, dar nu uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă…
Cu toții suntem la fel, toți suferim de aceleași boli, avem aceleași probleme: singurătate, incapacitatea de a ne controla sentimentele, incapacitatea de a construi relații cu cei dragi și incapacitatea de a vorbi inimă la inimă.
M-am trezit cumva în toiul nopții cu gândul: există vreo persoană în viață cu care, cunoscându-te, să poți avea o discuție inimă la inimă, ca apoi să-ți simți sufletul acasă. Nu doar despre probleme, despre unele lucruri superficiale, ci despre tine, despre esență, despre miezul sufletului tău.
Am uitat atât de mult cum să vorbim despre sentimentele noastre, practic jucăm inteligent, repovestim ceea ce am auzit, citit, dar nu știm cum să vorbim despre cum trăim acest sau acel eveniment.
Dar a-ți împărtăși sentimentele, adică cele mai subtile care există în suflet, miezul lui, este singurul lucru care oferă apropiere unul de celălalt.
Nu moravurile rămân în memorie, nu inteligența, ci felul în care o persoană a atins-o pe alta prin sentimente. Și ne reținem tot timpul, încercând să ne păstrăm fața, am uitat cum să fim deschiși.
