fbpx

O pildă persană despre tăcere: “Tăcerea privighetorii…”

O poveste persană, de origine sufi, cuprinde o asemenea pildă!

În vremea regelui Solomon, cel mai bun dintre regi, un om a cumpărat o privighetoare cu un glas fără pereche.

A pus-o într-o colivie, unde pasărea nu ducea lipsă de nimic şi cânta, ore  întregi, spre încântarea celor din jur. Într-o zi, când colivia a fost dusă pe un balcon, s-a apropiat o altă pasăre, i-a şoptit ceva privighetorii şi a zburat.

Din acea clipă, minunata privighetoare a rămas mută. Cuprins de deznădejde, omul a luat pasărea şi s-a dus la regele Solomon, care ştia limba necuvântătoarelor, şi l-a rugat s-o întrebe de ce nu mai vrea să cânte.

Pasărea a grăit astfel către Solomon: — Pe vremuri, nu ştiam nici de vânător, nici de colivie. Apoi mi s-a întins o capcană dibace şi am căzut în ea, din lăcomie. Păsărarul m-a prins şi m-a vândut la târg, înstrăi-nându-mă de ai mei.

M-am trezit în colivia acestui om pe care îl vezi în faţa ta. M-am jeluit zi şi noapte, dar omul a crezut că tânguirile mele sunt cântece de recunoştinţă şi bucurie.

Până în ziua când o altă pasăre a venit la mine şi mi-â spus: „Nu mai plânge, pentru că de asta te ţin în colivie.” Atunci m-am hotărât să tac.

Solomon i-a tălmăcit omului vorbele păsării. Acesta s-a gândit: „La ce bun să mai păstrez o privighetoare care nu cântă?” Şi i-a dat drumul din colivie.

Cam asta li se întîmplă uneori și oamenilor: sunt captivi propriilor cuvinte, eliberîndu-se doar prin tăcere și înțelepciune!

Fragment din cartea – Cercul Mincinosilor – Jean Claude Carriere