Hei, tu. Da, tu. Ești cu ochi triști. Cum ești? Cum e inima ta?
Simți că nu vei fi niciodată mulțumit și fericit cu viața ta? Că doar supraviețuiești și exiști, dar nu trăiești cu adevărat? Chiar și atunci când ești cu familia, prietenii sau cei dragi, te simți în continuare singur?
Cred că cu toții, la un moment dat în viața noastră, dacă nu în mod constant, ne simțim singuri, plictisiți, amorțiți și plini de sentimente în același timp. O contradicția vie.
Probabil te-ai săturat ca oamenii să-ți spună: „Va fi bine până la urmă”, „Gândește pozitiv” sau „Nu-ți face griji”. Cuvinte care adesea nu fac decât să înrăutățească lucrurile.
Ești și tu amuzant și rănit când îi auzi spunându-ți aceste cuvinte? Dar, cred, nu ar trebui să fii jignit de ele, pentru că eu însumi nu sunt sigur ce să spun.
Nu trebuie să te oprești din a simți. Nu este nevoie să te oprești să lași tristețea să intre, permițe-ți să simți întunericul, permite-ți unor umbre să te însoțească. Poate că, întâlnindu-i față în față, vei trece peste asta.
Recunoaște prezența lor. Acceptă că sunt cu tine, că fac parte din tine, că dacă îi eviți, nu vei putea merge mai departe.
Simte.
Lasă-ți sentimentele să curgă.
Lasă-ți inima să fie obosită. Lasă-ți inima să amorțeze.
Lasă-l să te consume – dar doar pentru o clipă.
Simte.
Apoi, inconștient, inima ta va începe să lase fericirea încetul cu încetul.
Și oricât de mult ne îndoim de „când” și „cum” se va întâmpla asta, doar să știi că aici este cineva care te sprijină în tăcere. Ne vom descurca.
Vei fi bine.
