Te întrebi de ce cel de lângă tine pare imposibil de suportat, iar apoi afli că a fost rănit în dragoste. Îți pui întrebarea de ce fostul tău e distant și rece, și îți amintești că tu ai fost cel care a plecat fără să privești înapoi.
Te întrebi de ce sunt atâția singuri pe lume și descoperi că fiecare dintre ei ar vrea, în adâncul sufletului, pe cineva cu care să-și împartă tăcerile, dorurile și neliniștea. Toți își doresc același lucru: să fie iubiți.
Nu există om care să vrea să urască. Nu există suflet care să aleagă cu bună știință singurătatea. Și totuși, lumea e plină de oameni triști. Mii de suflete părăsite, trădate, uitate. Oameni care, în aparență, par răi, dar care, de fapt, duc în spate greutatea propriei dureri. Și poate ai fost și tu, cândva, la fel. Sau poate încă ești.
De multe ori, judecăm ușor, dăm etichete, punem ștampile pe oameni pe care nici nu îi cunoaștem cu adevărat. Ni se pare că înțelegem viețile altora mai bine decât ei înșiși, dar adevărul e că doar atunci când am trecut printr-o experiență asemănătoare putem înțelege cu adevărat. Restul sunt doar opinii aruncate în vânt, teatru ieftin.
Când spui despre cineva că e rău, gândește-te: poate e doar nefericit.
Când îți cataloghezi fostul drept un om fără suflet, amintește-ți că poate se simte singur după ce l-ai părăsit. Când cineva pleacă, nu înseamnă întotdeauna că și-a dorit asta. Când cineva plânge, nu înseamnă că a vrut să plângă. Poate suferă, poate îi e dor, poate e doar singur.
Adevărul e simplu: nimeni nu își dorește o viață plină de răutate și de izolare. Toți vrem să fim treziți dimineața de persoana iubită, să bem o cafea împreună, să știm că există cineva care se gândește la noi. Poți rezista zile, luni, poate ani, dar nu o viață întreagă fără iubire. Și atunci, te schimbi. Devii rece, te închizi în tine, iar ceilalți îți spun „rău” sau „nesuferit”, fără să vadă că, de fapt, ești doar un om rănit.
Nu există oameni singuri. Fiecare are în mintea lui pe cineva, chiar dacă nu știe că și acel cineva se gândește la el. Poate chiar îl iubește în tăcere, mai mult decât singurătatea, mai mult decât absența.
De aceea, înainte să arunci o critică, să părăsești pe cineva sau să pui o etichetă, oprește-te și întreabă-te: oare omul ăsta nu suferă? Oare nu e și el singur, așa cum am fost și eu cândva?
Nu există oameni răi. Există doar oameni nefericiți. Nu există oameni condamnați la singurătate. Există doar oameni care încă nu au aflat că sunt iubiți.
