Mama își poate ajuta copiii adulți. Și pentru asta nu trebuie să te sacrifici, să suferi și să te ruinezi în tot felul de moduri…
„De ce am nevoie de roșii din grădină! De ce am nevoie de acești cartofi? Îi pot cumpara si eu! Ea se distruge în căldură și apoi trebuie să-i tratez accidentul vascular cerebral?
Mama încearcă să-și iubească și să aibă grijă de copilul ei adult cât poate de bine. În majoritatea covârșitoare a cazurilor, o mamă știe să se sacrifice, să sufere și să se distrugă.
Și copilul ar trebui să fie echipat cu un fel de aparat magic care să transforme autodistrugerea mamei în ceea ce are cu adevărat nevoie unui copil de orice vârstă – în tandrețea, sinceritatea și stabilitatea mentală a mamei.
Dar nu există un astfel de aparat.
Și rămâne un resentiment cu două părți:
Pe de o parte, „copilul nerecunoscător” nu vrea să ia cartofii stropiți cu sudoare și sânge – iar mama dă faliment – sacrificiul ei este în zadar, tot ce poate da ea se dovedește a fi inutil.
Pe de altă parte, copilul devine o mamă nefericită, slăbită și ponosită, neliniștită, pentru că a trăit după principiul „tot cei bun pentru copii” și nu a avut grijă de ea însăși. Și acum copilul trebuie să aibă grijă de copiii lui, de el și de mama lui.
„Mamă, descarcă-mă! Trăiește fericit, te rog nu te suprasolicita. Și spune-mi câți cartofi să-ți aduc. Și poate să iau o sticlă de vin roșu? Ne-am așeza și ne-am relaxa împreună…”
