Posibil nu este nimic mai umilitor, nimic, ce ne-ar aduce aminte atât de dureros și de dur despre, faptul că suntem oameni și inima noastră poate fi frântă.
Pentru mejoritatea oamenilor o inimă frântă – este ceva rău, este începutul sfârșitului. Ei nu mai cred în viitor, nu mai cred în dragoste, în oameni sau viață.
Dar acolo, în adâncurile cele mai întunecate ale inimii tale, printre lacrimi, care îți spală obrajii, în rutina zilei, pe podeaua băii, pe partea liberă a patului, în absența unei dorințe de bună dimineață, prin golul care l-a lăsat în sufletul tău după ce te-a părăsit… te regăsești pe tine însuți.
Și se dovedește că ești … viu. Nu ai dispărut nicăieri, ești la fel de viu ca înainte, doar că ai decis să-ți inhibi toate simțurile, emoțiile și toată fericirea ta.
Înțelegi că inima ta nu este deloc frântă. Dimpotrivă, ea bate la fel ca înainte. Simți o greutate în piept, întreg corpul tău amorțește, dar inima ta nu se destramă. Ea este dispusă să reziste.
Indiferent de câte ori ți-ai reaminti ultima conversație, prima conversație, primul sărut, ultimul sărut din mintea ta, inima te convinge că merită să continui să lupți.
Indiferent de câte ori mintea ta încearcă să te convingă să renunți, ea va continua să bată pentru că știe că singura cale este să mergi înainte și să avansezi în viață.
Urmează-ți inima. Ea știe ce e mai bine pentru tine și nu te va lăsa niciodată de izbeliște.
