Cum să îți revii după ce lumea ta s-a ruinat: 6 sfaturi care te vor ajuta

Aproximativ doi ani în urmă am avut o carieră de succes, pe care am construit-o de-a lungul a douăzeci de ani. Am fost angajată într-o companie timp de 13 ani, perioadă în care am fost lăudată pentru meritele mele.

Viața mea romantică a fost mai puțin fericită. Am fost nevoită să pun capăt unei relații dureroase, pline de critică și conflicte. Acest lucru s-a soldat cu o depresie. Am luat medicamente, care însă îmi încetineau dinamica muncii, de aceea șeful a emis prima atenționare.

Fiecare zi părea o luptă continuă, iar eu mă simțeam tot mai lipsită de control și motivație. Cu toate acestea, încă încercam să țin lucrurile sub control.

În scurt timp am fost dată afară de la serviciu, chiar dacă i-am spus șefului că nu mai am depresie. Nici nu mi-a fost permis să iau cu mine contactele profesionale.

Pe lângă aceasta am avut și sindromul de stres posttraumatic, ca rezultat al relației toxice anterioare. Am pierdut și asigurarea pentru sănătate, de aceea nu am mai putut să îmi cumpăr medicamente pentru a-mi trata starea psihologică deplorabilă și nici nu am mai fost în stare să plătesc ipoteca la casă.

Aceste lucruri s-au întâmplata paisprezece luni în urmă, dar eu totuși locuiesc în casa mea, studiez, comunic cu prietenii, lucrez ca business-trainer și sunt decisă să deschid afacerea mea de marketing.

Cum să te ridici și să îți creezi un nou drum, mai bun, când viața este atât de dură cu tine? Iată câteva sfaturi:

Oferă-ți timp pentru a simți durere

Acest lucru este important. Aveam nevoie de timp pentru a mă resemna cu ce s-a întâmplat, pentru a plânge și a mă înfuria. Nu îmi puteam permite o terapie, de aceea vorbeam singură cu mine când nu era nimeni în jur. Aproximativ peste nouă luni eu am luat conștient decizia de a nu mai plânge.

Treci prin toate aceste momente urâte și nu îți interzice să experimentezi emoții negative. Cel mai important e să îți fii cel mai bun prieten și să nu rămâi în această stare pentru totdeauna.

Ține minte că situația nu va fi pentru totdeauna astfel

Când mă gândeam la faptul că pierdusem totul ce aveam, mă copleșea panica. Mă simțeam de parcă mă înecam și nu aveam de ce să mă apuc. Însă eu continuam să lucrez asupra schimbărilor, asupra unor noi sarcini și cu timpul lucrurile au început să se schimbe. Am înțeles că apele în care eu înotam nu erau atât de tumultuoase și nu aș fi putut să mă înec în ele.

Lucrurile nu vor mai fi ca în trecut și asta este un lucru bun

Primul lucru pe care l-am înțeles în toată situația asta este că nu mai voiam să fac ceea ce am făcut timp de 20 de ani. De asemenea, nu am mai vrut să fiu influențată de fostul șef, fostul iubit sau alți oameni.

Eu petrec foarte mult timp gândindu-mă la ce lucruri mă pasionează și ce vreau să fac în viitor. La cum să îmi țin viața sub control și să nu îi las pe alții să ma manipuleze.

Analizează-ți interesele și gândește-te la ce lucruri au cu adevărat valoare în viața ta.

Fii atent cum te exprimi

Chiar și atunci când pierdusem totul, nu mă puteam percepe ca pe o persoană care nu are nimic. De aceea, atunci când oamenii mă întrebau unde lucrez, le spuneam că am o afacere, chiar dacă aceasta era doar în stadiul de proiect.

Gândește-te la cum ai putea să îți descrii noua realitate ca ea să te inspire și să te motiveze. Trebuie să creezi o conexiune între tine și viitorul pe care vrei să îl ai.

Pune grija față de sine ca prioritate

Cu fiecare ocazie, manifestă grijă și afecțiune față de propria persoană. Dormi îndeajuns. Fă mișcare. Odihnește-te și relaxează-te când ai această șansă. Petrece timpul cu persoanele care te fac fericit.

Eu am recunoscut față de mine un lucru: eu mă supuneam unui stres zilnic la muncă, ceea ce și putea fi cauza depresiei mele. Atunci când eram hotărâtă să îmi trăiesc în alt mod viața, am decis să exclud cât mai mult posibil stresul din viața mea.

Învață de propria experiență

Unul din cele mai importante lucruri pe care le-am făcut pentru a mă simți mai bine a fost să analizez tot ce am făcut în trecut și să acționez în baza acestor date. Îmi dau seama ce nu am făcut corect și încerc să evit în viitor acele greșeli.

Citește și: