Oamenii răi și invidioși au existat dintotdeauna și vor exista mereu. Este o lege simplă a lumii: acolo unde apare lumina, apar și umbrele.
De multe ori, oamenii care te atacă nu o fac pentru că te cunosc, ci pentru că nu se pot împăca cu propriile lor neputințe. Ei nu suportă să vadă în alții ceea ce nu pot găsi în ei înșiși.
Și totuși, în fața răutății lor, noi avem mereu o alegere: putem reacționa și ne putem murdări sufletul cu aceleași cuvinte, sau putem rămâne calmi, împăcați și demni.
Să rămâi tăcut atunci când ești jignit nu este ușor. Orgoliul vrea să răspundă, mintea vrea să se apere, inima simte durerea nedreptății. Dar înțelepciunea adevărată nu stă în replică, ci în liniștea celui care știe cine este.
Iar o veche pildă ne amintește exact asta — că nimeni nu te poate răni dacă tu nu accepți răul care ți se oferă.
Cu mult timp în urmă trăia un bătrân înțelept care cutreiera lumea, ascultând oamenii, alinându-le durerile și oferind sfaturi pline de blândețe. Oriunde ajungea, era respectat și iubit. După mulți ani, a decis să se întoarcă în orașul său natal. Credea că oamenii se vor bucura să-l revadă, dar realitatea a fost alta.
Când a pășit pe străzile copilăriei, a fost întâmpinat cu strigăte și batjocuri:
— Pleacă de unde ai venit!
— Trândavule! Cerșetorule! Hoțule! Cu siguranță trăiești furând de la alții!Bătrânul nu a spus nimic. A mers mai departe, tăcut, spre casa sa părăsită. Un tânăr, care văzuse totul, a alergat după el și l-a întrebat:
— De ce nu le răspunzi? Știu că ești un om bun, știu că toate acele vorbe sunt minciuni.
Bătrânul i-a zâmbit și a spus blând:
— Vino cu mine. Vreau să-ți arăt ceva.
Ajunși acasă, a început să caute printr-un cufăr vechi. După câteva clipe, a scos niște haine rupte și murdare. Le-a aruncat tânărului și i-a spus:
— Uite, pune-le pe tine.
— Cum să le îmbrac? Eu nu sunt un cerșetor! — a răspuns tânărul indignat.
Bătrânul a zâmbit din nou:
— Vezi? Ai refuzat să le porți, pentru că știi foarte bine că nu sunt pentru tine.
Așa e și cu vorbele oamenilor.
Nu mă ating, pentru că știu că nu sunt despre mine.
Numai tu poți decide dacă vrei să îmbraci ceea ce ți se aruncă.
Această pildă simplă conține o lecție uriașă despre libertatea interioară. Prea des permitem altora să ne tulbure liniștea doar pentru că nu știm cine suntem cu adevărat.
Când nu ai încredere în tine, accepți etichete, te justifici, încerci să convingi. Dar când ești împăcat cu tine, când îți cunoști valoarea, nimeni nu mai are puterea să te atingă.
Vorbele lor devin ca niște haine vechi aruncate pe jos — poți să le ridici, dar poți și să le lași acolo, pentru că știi că nu sunt pentru tine.
Oamenii vorbesc din propria lor lume. Cine are lumină în suflet, răspândește blândețe. Cine poartă durere, o proiectează asupra altora. Când cineva te insultă, nu îți arată adevărul despre tine, ci rana din el însuși. De aceea, cel mai înțelept răspuns la răutate este tăcerea. Nu pentru că n-ai avea ce spune, ci pentru că alegi să nu te murdărești cu aceeași energie.
Suntem responsabili nu doar pentru faptele noastre, ci și pentru emoțiile pe care le hrănim. A te lăsa afectat de ceea ce spun ceilalți înseamnă a le oferi puterea asupra ta.
În schimb, a-ți păstra calmul și demnitatea înseamnă a trăi în echilibru cu tine. Nu poți opri lumea să vorbească, dar poți opri lumea să te rănească.
Cei răi și invidioși vor fi mereu acolo, mai ales când ai curajul să strălucești, să fii autentic și liber. Dar nu trebuie să te cobori la nivelul lor. Nu te certa, nu te justifica, nu încerca să dovedești nimănui cine ești. Mergi mai departe cu demnitate și lasă hainele murdare pe jos. Ele nu sunt pentru tine.
Morala:
– Nu e nevoie să te aperi de ceea ce nu e adevărat.
– Nu e nevoie să porți poverile altora.
– Cuvintele nu pot atinge un suflet care se cunoaște pe sine.
Și amintește-ți: adevărata putere nu este în vocea celui care strigă,ci în liniștea celui care știe cine este.
