De ce atunci când ar trebui să ne cerem scuze pentru ceea ce am greșit, așteptăm ca celălalt să o facă? Chiar dacă o altă persoană greșește în fața ta, asta nu înseamnă că tu nu ai greșit cu absolut nimic. Este o probabilitate extrem de mică să nu ai niciun pic de vină într-o dispută, pentru că nu ești Dumnezeu.
Mândria apare din ignoranță și nu are legătură cu stima de sine. A nu te lăsa înjosit sau umilit nu ține de orgoliu, ci mai degrabă de respectul față de propria persoană. A justifica orgoliul prin stima de sine reprezintă o capcană și o amăgire.
O persoană orgolioasă este o persoană care se crede superioară de cele mai multe ori și, chiar dacă nu își dă seama de asta în multe situații, în momentul în care acționează din orgoliu, asta e ceea ce simte. Înfumurare. Răzbunare. Dorința ca celălalt să fie scos vinovat.
Cu toții avem momente în care ne lăsăm conduși de orgolii, mai ales dacă anterior a existat o situație care să declanșeze furie. Uneori, nici nu ne dăm seama că acționăm greșit.
Și ceea ce este curios, este faptul că într-un context în care un om s-a simțit umilit sau neîndreptățit, va avea tendința de a-și lua revanșa.
Uneori dorința de răzbunare te orbește. Pentru a ilustra acest proces, vom lua ca exemplu o situație ipotetică de ceartă între un soț și o soție.
Soția se simte jignită de ceva ce a spus soțul și mai târziu, chiar dacă momentul acela a trecut, va acționa din orgoliu, chiar dacă și ea a greșit în multe alte privințe, și va aștepta ca el să facă primul pas, din cauza faptului că a fost rănită profund. Nu pare nimic neomenesc aici, însă, greșeala care poate apărea este lipsa de conștientizare în privința felului în care se simte celălalt.
În cearta aprinsă care a avut loc, poate că ambii soți au fost la fel de răniți de cuvintele aruncate la supărare și fiecare ar trebui să vadă dincolo de propria durere.
Dacă ambii parteneri sunt orgolioși, iubirea va ajunge să se piardă. În exemplul de față, atât soția, cât și soțul au greșit și amândoi au fost extrem de răniți de cuvintele celuilalt.
În acest caz, soțul ar trebui să acționeze pentru a repara ceea ce EL a greșit, iar soția să repare ceea ce EA a greșit, fiecare punându-și întrebarea:„Cât de rănit este celălalt?”, nu ,,Cât de rănit sunt eu?”
Fiecare ar trebui să se gândească de două ori înainte de a acționa egoist.
Este greu, mai ales atunci când ești copleșit de emoții precum furie, durere, dezamăgire. Primul instinct este să vrei ca mai întâi ție să ți se facă dreptate și abia mai apoi celuilalt. Însă a fi om, înseamnă a acționa dincolo de impuls; înseamnă a fi mai rațional decât un animal.
Mai mult decât atât, un aspect deosebit de important este iubirea. Dacă iubești real, îți dorești ca celălalt să fie bine, mai mult decât să fii tu. Iubirea este altruism. Iubirea este sacrificiu. Gândește-te la o mamă care și-ar da viața pentru copiii ei.
Ea nu ar gândi: Oare copiii mei și-ar da viața pentru mine? Ea nu ar aștepta ca ei să facă primii ceva, pentru a oferi iubire. Este un exemplu dat într-o extremă, însă înfățișează iubirea pură. Iubirea care implică sacrificiu.
Dacă ești condus de orgoliu deseori, ar trebui să faci o pauză pentru a medita, mai ales dacă este vorba de o persoană importantă din viața ta.
Chiar dacă și ea a greșit, tu nu ești răspunzător de alegerile celeilalte persoane și nu trebuie să îți faci singur dreptate. Singurul lucru de care răspunzi sunt propriile alegeri, propriile greșeli.
Înainte de a aștepta ca celălalt să facă o schimbare, privește-te în oglindă și întreabă-te: Eu ce fac greșit? Când iubești, oferi iertare. Iartă omul care te-a rănit, legandu-i rănile pe care tu i le-ai creat.
Tendința de a da vina pe celălalt a devenit extrem de populară în ziua de azi. Cu toții spun: El era toxic. Ea era o persoană toxică. M-am ales pe mine.
Totuși, iubirea adevărată înseamnă să îl alegi pe celălalt. Înseamnă să te sacrifici pentru binele lui, să îl ajuți să se vindece și să evolueze. Sunt și oameni răi în lume care nu vor să fie mai buni și care nu te iubesc de fapt. Nu despre astfel de oameni este vorba.
Oamenii cu adevărat răi, sunt excepții. Oamenii care te iubesc însă, care plâng atunci când plângi și râd atunci când râzi, merită iubirea și sacrificiul tău. Soțul sau soția ta este o persoană specială, este persoana care a renunțat la tinerețea și la viața sa pentru a fi alături de tine la bine și la greu.
Nu trebuie să tratezi asta cu superficialitate. La fel cum o mamă s-ar sacrifica fără să ezite pentru copilul ei, același lucru trebuie să îl faci și tu față de soț/ soție/ partener de viață, deoarece el este casa ta acum.
El este familia ta iar când părinții nu vor mai fi, persoana cu care ai ales să îți petreci viața va rămâne să aibă grijă de tine. Unii oameni nu văd lucrurile așa, iar din acest motiv există divorțuri, copii care suferă, traume, ură sau chiar agresiune fizică.
Din cauza faptului că în loc de iubire este egoism, în loc de iertare și dăruire, există orgolii, lucrurile degenerează într-un mod înfricoșător. Un partener de viață nu trebuie înlocuit ca pe un obiect.
Sunt situații excepționale în care despărțirea este necesară, însă acestea sunt extrem de rare. Oamenii pot trece peste orice, dacă își doresc cu adevărat și nu renunță.
Dacă ai o persoană pe care nu îți dorești să o pierzi vreodată, pune-o pe primul loc, la fel cum un părinte își pune pe primul loc copilul fără a avea o garanție că îi va rămâne alături la bătrânețe. Iubește cu adevărat și nu te complace în aparența iubirii. Nu iubi fiindcă ești iubit.
Dacă aștepți ca celălalt să te salveze mereu, să își ceară iertare primul, să nu îți mai greșească niciodată, renunță fiindcă asta nu este iubire, ci iluzia ta că iubești (nu este vorba de iubire la modul general, ci strict la situația în care acționezi astfel).
Iubirea este sacrificiu. Iar dacă ai greșit și nu ți-ai dat seama în trecut, nu te îngrijora. Ai prezentul și viitorul pentru a fi un soț sau o soție mai bun/ă.
Fii un exemplu demn de urmat în tot ceea ce faci și iubește fără limite!
Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima
