O metodă de vindecare psiho-emoțională despre care nu multă lume cunoaște

În psihoterapia cognitivă, recontextualizarea este un concept care se referă la a privi o situație anume dintr-o altă perspectivă, în cadrul unuia sau al mai multor contexte diferite.

De foarte multe ori, percepem o situație ca fiind pozitivă sau negativă, în funcție de cum ne-a făcut să ne simțim la momentul respectiv, fără a analiza în profunzime detaliile importante sau cauzele care au dus la crearea experienței în sine.

Dacă privim în trecut, vom constata faptul că multe momente, care ne-au marcat la un moment dat, au primit o însemnătate diferită în viitor, odată cu acumularea de noi informații și cunoștințe în procesul de maturizare.

Multe persoane chiar afirmă lucruri precum: „Dacă aș fi avut atunci mintea de acum…” sau „Mi-ar fi plăcut să fiu din nou în școală, dar cu gândirea de azi”. Aceasta nu denotă altceva decât conștientizarea faptului că, aceeași experiență de viață poate fi privită și abordată în moduri diferite, în funcție de factori multipli, precum vârsta, educația, mentalitatea, experiența vieții etc.

Prin recontextualizarea unui eveniment traumatizant din trecut, te poți elibera de povara amintirilor dureroase, schimbând imaginea negativă din subconștientul afectat, cu viziune obiectivă sănătoasă.

O persoană care a fost victima unui fenomen de bullying în copilărie, prin marginalizare și umilire în mod constant sau chiar agresiune fizică și care a fost afectată o perioadă îndelungată de timp, se poate vindeca, dacă reușește să dea un sens diferit amintirilor sale, prin recontextualizare.

Mai exact, se poate gândi la ce i-a determinat pe ceilalți copii să se comporte astfel; poate fi o neglijență din partea părinților, o inconștiență specifică vârstei fragede, o repercusiune a unui alt fenomen de bullying care a transformat victimele în agresori.

Sau copiii care participau în mod indirect, poate doar se temeau să nu pățească același lucru și, astfel, susțineau un comportament abuziv.

De asemenea, unii copii simt nevoia de a face rău, pentru a primi atenția și respectul celorlalți, iar acest lucru poate indica o lipsă de atenție și validare din partea familiei. Deși acțiunea lor implică înjosirea unui coleg de clasă, aceștia nu observă altceva, decât râsetele celorlalți.

Ca adult, poți înțelege faptul că suferința din perioada copilăriei nu a avut legătură cu tine, ci cu situația în sine, chiar dacă în trecut poate ai dat vina pe tine pentru faptul că nu ai reușit să te integrezi. A recontextualiza experiența care te-a marcat, înseamnă a o privi într-un alt cadru, a privi lucrurile chiar și din perspectiva celui care ți-a greșit.

O altă situație de viață ce necesită recontextualizare poate fi dificultatea unei persoane de a trece peste pierderea unei ființe dragi din viață.

Gândurile negative, care implică vinovăție pentru ceea ce ai spus sau ai făcut greșit sau faptul că ți se pare că nu ai petrecut suficient timp cu ea, trebuie înlocuite cu iertare și vindecare.

Ai nevoie să te ierți pentru faptul că nu ai făcut mai mult și să conștientizezi că ai făcut tot ce ai putut și știut mai bine la momentul respectiv. Ceea ce știi acum, nu are legătură cu ceea ce știai atunci. Dacă atunci ai făcut ce ai crezut că a fost cel mai bine, nu ai niciun motiv să te învinovățeşti.

Mai mult, dacă schimbăm contextul și privim dincolo de voalul negru al tragediei, vom realiza faptul că lucrurile sunt cum ar trebui să fie și fiecare dintre noi va avea dreptul la odihnă în viitor, fiindcă moartea nu este altceva decât un drept la odihnă. O persoană extrem de bolnavă își poate dori eliberarea de suferință mai mult decât viața, iar noi nu ar trebui să ne împotrivim, oricât de dificil ar fi.

Dacă băiatul sau fetița ta pleacă să studieze în străinătate, oricât de dificilă și dureroasă ar fi despărțirea, vei fi de acord, fiindcă știi că este ceea ce își dorește și are nevoie la momentul respectiv.

La fel este și în cazul plecării din viață a unei ființe dragi. Nu ar trebui să o ținem cu forța și să forțăm roata destinului, ci să acceptăm. Acceptarea și iertarea aduc vindecare și pace.

Gândește-te la schimbările majore din viața ta și privește-le într-un context mai mare, dincolo de emoțiile care te influențează! În final, vei găsi iertare, vindecare și liniște. Fie ca bunătatea și rațiunea ta să îți lumineze calea!

 Un articol scris pentru psihologiadeazi, de: Serena Sima

Citește și: