O pildă uimitoare despre valoarea de sine și încrederea în tine: o poveste simplă, dar puternică, care te ajută să-ți cunoști prețul și să nu-ți mai lași viața condusă de etichetele altora.
Într-o zi, la Maestru a venit un tânăr și i-a spus:
— Am venit la tine pentru că mă simt atât de jalnic și lipsit de valoare, încât nu mai am chef de viață. Toți din jur îmi repetă că sunt un ratat, un neîndemânatic și un idiot. Te rog, Maestre, ajută-mă!
Maestrul, aruncându-i o privire scurtă, i-a răspuns grăbit:
— Iartă-mă, dar acum sunt foarte ocupat și nu am cum să te ajut. Trebuie să rezolv de urgență o chestiune foarte importantă — și, după o clipă de gândire, a adăugat: — Dar dacă ești de acord să mă ajuți în treaba mea, cu plăcere te voi ajuta și eu pe tine.
— C… cu plăcere, Maestre, — a mormăit tânărul, simțind cu amărăciune că, din nou, este împins pe planul al doilea.
— Bine, — a spus Maestrul și a scos de pe degetul mic stâng un inel mic, cu o piatră frumoasă. — Ia calul și aleargă în piața mare! Trebuie să vând repede acest inel ca să-mi plătesc datoria. Încearcă să obții cât mai mult și, în niciun caz, să nu accepți un preț mai mic decât o monedă de aur! Du-te și întoarce-te cât mai repede!
Tânărul a luat inelul și a pornit în galop. Ajuns în piața mare, a început să le ofere inelul negustorilor, care la început i-au privit marfa cu interes.
Însă, de îndată ce auzeau de prețul unei monede de aur, își pierdeau orice interes. Unii râdeau în fața lui, alții se întorceau cu spatele, iar doar un negustor în vârstă i-a explicat politicos că o monedă de aur este un preț prea mare pentru un asemenea inel și că pentru el ar putea primi, cel mult, o monedă de cupru sau, în cel mai bun caz, una de argint.
Auziind vorbele bătrânului, tânărul s-a întristat tare, fiindcă își amintea porunca Maestrului de a nu coborî sub o monedă de aur. După ce a colindat toată piața și a oferit inelul la vreo sută de oameni, a încălecat din nou și s-a întors. Copleșit de eșec, a intrat la Maestru.
— Maestre, nu am reușit să-ți îndeplinesc sarcina, — a spus el trist. — În cel mai bun caz aș fi putut obține două monede de argint, dar tu mi-ai spus să nu accept mai puțin de o monedă de aur! Iar inelul acesta nu valorează atât.
— Tocmai ai rostit un lucru foarte important, fiule! — i-a răspuns Maestrul. — Înainte de a încerca să vinzi inelul, ar fi bine să-i stabilim valoarea reală. Și cine poate face asta mai bine decât un bijutier? Aleargă la bijutier și întreabă-l cât ne oferă pentru inel. Orice ți-ar spune, să nu-l vinzi, ci întoarce-te la mine.
Tânărul a încălecat din nou și a plecat la bijutier.
Bijutierul a privit mult timp inelul prin lupă, apoi l-a cântărit pe o balanță mică și, în cele din urmă, i s-a adresat tânărului:
— Spune-i Maestrului că acum nu-i pot oferi mai mult de cincizeci și opt de monede de aur. Dar, dacă îmi dă puțin timp, îl voi cumpăra cu șaptezeci, ținând cont de urgența tranzacției.
— Șaptezeci de monede?! — Tânărul a râs de bucurie, i-a mulțumit bijutierului și a gonit înapoi.
— Ia loc, — a spus Maestrul, ascultându-i povestea plină de entuziasm. — Și să știi, fiule, că tu ești chiar acest inel: prețios și irepetabil! Iar valoarea ta poate fi înțeleasă doar de un adevărat cunoscător. De ce umbli, atunci, prin bazar, așteptând ca primul venit să te evalueze?
Morala: nu-ți măsura valoarea prin ochii oricui și nu lăsa etichetele celor grăbiți să-ți definească viața. Cunoaște-ți valoarea, ai încredere în tine și alege oamenii și locurile unde ești înțeles cu adevărat. Acolo unde există expertiză, există și apreciere. Acolo unde există respect, înflorește stima de sine.
