fbpx

Zece gânduri geniale spuse de un psiholog genial

Adversarul lui Freud, faimosul psihiatru Alfred Adler, a avut un succes remarcabil în cariera sa științifică.

Opiniile lui Adler au fost, pe bună dreptate, apreciate de comunitatea mondială, fapt care i-a oferit ocazia să-şi dezvolte activitățile didactice. Una din ideile principale ale psihiatrului a fost sentimentului inferiorității, apărut inițial la toți copiii.

Acest aşa numit sentiment ”Patologia lui Adler ”, poate fi depăşit doar prin alegerea corectă a direcţiei dezvoltării şi progresării morale, psihologice, intelectuale, etc.

Iată câteva citate impresionante ale acestui geniu al ştiinţelor psihologice:

1. Oamenii obișnuiți sunt numai aceia pe care îi cunoașteți puțin timp.

2. Toate greșelile naturii – nebunii, criminalii, alcoolicii, copii dificili, sinucigaşii, perverșii și curtezanele – rămân a fi greşeli, numai din motivul că societatea nu este interesată în corectarea lor.

3. Știm mult mai mult decât înțelegem.

4.  Având un scop bine stabilit, omul se simte capabil să depășească orice problemă, întrucât în el deja există senzaţia viitorului succes.

5. Scopul mâniei este distrugerea rapidă și violentă a oricărui obstacol.

6.  Să fii un om înseamnă să posezi un puternic sentiment de inferioritate.

7.  Este mai ușor să mori în numele unei idei, decât să trăieşti în conformitate cu aceasta.

8.  Dacă omul are scopul de a deveni  doctor, Don Juan, prieten, tiran, el întotdeauna vede în acest domeniu cea mai sublimă posibilitate de realizare și afirmare a esenței sale.

9. Fără senzația de scop, activitatea individului nu ar avea niciun sens.

Advertisement

10.  Din cauza modului izolat de viață pe care îl ducem, foarte puțini dintre noi sunt bine familiarizați cu natura omului.

Sursa: wiolife