fbpx

Umbra tatei: cum relația cu tata ne influențează viața personală

De regulă, ne imaginăm viitoare familie în dependență de relația pe care am observat-o între părinți. Noi proiectăm inconștient imaginea tatei pe bărbații din viața noastră, alegând pe cei care îi semănă lui.

Prin urmare încercăm să soluționăm problemele care au existat în trecut în relația actuală.

Există 5 scenarii dintre cele mai traumatizante:

Tata-Barză

El a venit dintr-o țară îndepărtată, de la o conferință științifică sau din cosmos, i-a dăruit mamei tale pe tine și a plecat. Sau imediat după nașterea ta în familie au apărut conflicte și tata a plecat pentru a le evita. Mai există o altă variantă: el a avut o altă familie și el apărea doar periodic, cu flori și cadouri, până când într-o zi a dispărut pentru totdeauna.

Viața ta romantică seamănă cu căutarea tatălui pierdut. Alegi bărbații care sunt mult mai în vârstă decât tine, care au un statut înalt în societate sau care sunt căsătoriți. Îți este rușine să fii văzută cu acest bărbat sau să îl prezinți prietenilor.

Soluția este să afli mai mult despre tatăl tău sau să faci cunoștință cu el. Când el va ocupa locul cuvenit în inima ta, te vei simți liberă să construiești relații cu bărbați de vârsta ta, necăsătoriți.

Tata-Monstru

El ținea toată casa în frică, pentru că îi erau specifice frecvente accese de furie. El spărgea cana, dacă ea nu se afla la locul ei. Arunca peste geam pârjoalele, care nu i se păreau îndeajuns de gustoase. Era violent – fizic și emoțional – față de toți membrii familiei, deși cu alții părea drăguț și amabil.

Viața ta romantică este o tentativă de a te transforma în soț pentru tine. Ești independentă, puternică și riscantă. Eviți relațiile amoroase și chiar dacă îți găsești un parteneri, construiești o relație de tip BDSM nu doar în pat, dar și în viața de zi cu zi. Când în viața ta apare un bărbat tu încerci să rivalizezi cu el sau să încerci îl supui.

Soluția: iartă toate supărările vechi. Sarcina ta este să nu le mai păstrezi ca pe niște pietre prețioase. Recunoaște față de tine că ai avut o copilărie dificilă, care a fost traumatizantă și ți-a provocat multe dezamăgiri. Gândește-te la calitățile pozitive care ai reușit să le dezvolți în tine, ca : hotărârea, independența și abilitatea de a nu ceda.

Tata-Aisberg

Ai crescut într-o atmosferă de răceală emoțională: tata considera că responsabilitatea lui era să rămână sever și distant. El niciodată nu te lăuda, nu te îmbrățișa și foarte rar când îți zâmbea. El era mândru că nu te răsfăța. Însă tot ce a făcut el a fost să te facă să ai o stimă de sine scăzută. O altă variantă a tatălui distant este tata alcoolic, carierist sau instabil psihic.

Viața ta romantică este fundamentată pe convingerea că nu ești destul de bună pentru partener. Consideri că iubirea este o comoară care poate fi obținută doar prin multă muncă. Dacă un bărbat frumos și inteligent  îți va destăinui iubirea, nu îi vei da crezare, pentru că încă nu ai făcut îndeajuns să meriți iubirea lui. De fiecare dată alegi parteneri ori indiferenți, ori inaccesibili.

Soluția: Trebuie să recunoști față de tine toate meritele tale. Apreciază toate victoriile tale.

Tata-Bodyguard

El știa pentru tine de ce tu ai nevoie , cu cine să ieși și când să vii acasă. În perioada adolescenței, cel mai probabil, ai fost o rebelă. În orice caz, tatăl tău era sigur că el știe ce este mai bine pentru tine. Până astăzi el te sună seara să afle cu cine ești și unde.

Viața ta romantică nu poate avea loc fără aprobarea tatălui tău. Psihoterapeutul Xenia Kasparova spune că un astfel de tată este o versiune mai blândă a unui tiran. Tu nu mai ai libertatea de a alege, pentru că el îți controlează întreaga viață. Odată ce pentru tatăl tău sunt prioritare confortul tău fizic și material, ai decis că în viața ta nu mai ai nevoie de alți bărbați.

Soluția: relația ta cu tata este una de dependență. În acest caz este indicat să te adresezi unui psiholog.

Tata-Superman

La un astfel de tată visează toți copiii. El era atât de bun că a înlocuit-o și pe mama în educația ta. El îți citea povești, te scotea la plimbare, te-a ajutat să îți alegi rochia pentru balul de absolvire și îți povestea despre cum să vorbești cu un băiat. Și astăzi sunteți apropiați, tu admiri relația dintre părinții tăi și vrei cândva să ai și tu o astfel de relație.

Viața ta romantică poate fi diferită. Poate ai găsit bărbatul care seamănă cu tatăl tău și o să aveți o viață fericită împreună. Dar cel mai probabil că ești foarte pretențioasă la bărbați și nici unul din ei nu este destul de bun.

Advertisement

Soluția: confunzi relațiile intime cu cele din copilărie cu părinții. Cât de minunat nu ar fi partenerul, el nu trebuie să îndeplinească funcția unui tată: să te răsfețe, să te distreze.

Sursa: uduba