fbpx

Testul celor trei a lui Socrate. Un filtru psihologic cu ajutorul căruia se pot elimina multe dintre grijile și neplăcerile zilnice

În Grecia antică (469-399 î.Hr.), Socrate a fost foarte apreciat pentru înţelepciunea lui.

Într-o zi, un cunoscut al marelui filosof a alergat spre el agitat şi i-a spus: „Socrate, ştii ce-am auzit despre unul dintre studenţii tăi?

Stai o clipă„, a replicat Socrate. „Înainte să-mi spui aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei„.

Testul celor Trei?

Exact„, a continuat Socrate. „Înainte să-mi spui ceva despre studentul meu, hai să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să spui. Primul test este Adevărul. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?

Nu„, a răspunsul omul, „de fapt de-abia am auzit despre acest lucru„.

Bine„, a spus Socrate. „Deci nu ştii concret dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm al doilea test, testul Binelui. Este, ceea ce eşti pe cale să-mi spui despre studentul meu, ceva bun?

Nu, dimpotrivă…

Deci„, a continuat Socrate, „vrei să-mi spui ceva rău despre el, chiar dacă nu eşti absolut sigur că este adevărat?

Omul ridică din umeri, un pic jenat.

Socrate a continuat. „Ai putea totuşi să-mi spui acel lucru pentru că există un al treilea test – filtrul Utilităţii. Îmi este de vreun folos ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu?

Nu, nu chiar„.

Advertisement

Ei bine„, a concluzionat Socrate, „dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici bun şi nici măcar util, de ce să mi-l mai spui?

Sursa: epochtimes