Super exerciții pe care poți să le faci cu degetele, care-ți vor dezvolta creierul și-ți vor îmbunătăți memoria

6269
exerciţii
Foto

Iată câteva exerciții simple pe care poţi să le faci cu degetele, care îţi vor dezvolta dezvolta creierul și te vor face să ai o memorie de invidiar.

Aceste exerciţii:

– Îmbunătățesc memoria;

– Dezvoltă conexiunea dintre emisferele cerebrale;

– Măresc viteza de gândire şi de luare a deciziilor;

– Creează noi legături la nivelul creierului;

– Îmbunătăţesc sănătatea generală a organismului şi starea ligamentelor de la mâini.

Fă aceste exerciţii în fiecare dimineaţă, preferabil după sport. Vei vedea un efect după trei luni.

Exercițiul 1

Întinde mâinile înaintea trunchiului. Unește degetul arătător cu cel mare, creând semnul „ok”.

Apasă cu degetul mare pe rând celelalte degete: mijlociul, inelarul și degetul mic. Te întorci către degetul arătător făcând aceleași mișcări. Repetă de trei ori procedura, cum ambele mâini.

Exercițiul 2

Este un exerciţiu puţin mai complicat, întrucât sunt implicate ambele emisfere cerebrale.

Unește degetul mare cu cel arătător la o mână şi degetul mare cu cel mic la cealaltă.

Apasă cu degetul mare pe celelalte degete, pe rând. De data asta direcțiile vor fi diferite – la o mână vei merge dinspre degetul arătător spre cel mic, iar la cealaltă de la degetul mic spre arătător. Repetă procedura de trei ori.

Exercițiul 3

Prima acţiune: unește degetul mare de la mână dreaptă cu arătătorul de la mâna stângă și degetul mare de la mâna stângă cu arătătorul de la mâna dreaptă.

A doua acţiune: repetă acţiunile de la precedentele exerciţii, apăsând cu degetul mare pe fiecare dintre celelalte degete.

Exercițiul  4

Începutul este asemănător cu cel de la exerciţiul 3. Apasă cu degetul mare al mâinii drepte pe arătătorul mânii stângi, apoi pe rând pe celalalte. Cu degetul mare de la mâna stângă apasă numai pe degetul arătător de la mâna dreaptă. Repetă procedura de trei ori.

Între timp, schimbă mâinile cu rolurile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here