fbpx

Suferi din iubire? Nu-ți bloca lacrimile – ele topesc durerea. Sfaturi de la specialiști!

Suferi din pricina unei relații care s-a sfârșit în mod trist și neașteptat, iar lacrimile îți inundă ochii cu o insistență pe care ai vrea să o controlezi cumva, să-i spui „stop” ca și cum te-ar împiedica să gândești limpede.

Dar lacrimile nu sunt inamicul tău: dacă te lași în voia lor, suferința se sfârșește mai repede și viața ta va merge mai departe, deschizându-ți noi drumuri neexplorate.

Nu conteaza cine pe cine a părăsit

Unii susțin că-i bufnește plânsul nu atât pentru că povestea lor de iubire s-a sfârșit, ci din pricina umilinței care-i copleșește la gândul că au fost părăsiți.

Alții gândesc tocmai pe dos: „bine, bine, m-a lasat, dar ce s-a ales din toate planurile noastre împreună, din toate momentele noastre de iubire, de pasiune?…” Și din nou lacrimi în șiroaie.

Pe de altă parte, nici cel ce decide să-și părăsească partenerul nu e tocmai fericit – o relație de iubire nu se poate șterge cu buretele precum desenele cu cretă. Chiar și atunci când există o terță persoană gata să ofere compasiune și un umăr numai bun de sprijinit, lacrimile pot să apară în ochi pe neașteptate.

Există studii ale oamenilor de știință care susțin conceptul potrivit căruia se suferă mai mult în momentul destrămării unei relații decât atunci când unul dintre parteneri moare.

Inutil să ne auto-torturăm

În orice caz, singurul lucru pe care îl avem de făcut în această situație este să lăsăm ca totul să-și urmeze cursul normal. Auto-torturarea cu întrebări fără răspuns, cu posibile scenarii de tipul „dacă aș fi făcut altfel poate că acum eram încă împreună” și găselnițe similare sunt inutile.

Lacrimile au darul de a spăla suferința așa cum roua dimineții spală petalele florilor, înviorându-le și invitându-le să se bucure de lumina soarelui, de natură, de viață.

De ce femeile utilizeaza lacrimile mai bine decât bărbații

Potrivit unor studii de specialitate, femeile dispun de abilitatea înnăscută de a utiliza lacrimile mult mai bine decât bărbații. Cu ajutorul lacrimilor, femeia reușește să treacă peste obstacolele vieții și să-și adune puterile pentru a o lua de la capăt.

Advertisement

Barbații sunt victimele propriei lor mândrii: socotesc umilitor faptul că ar putea fi văzuți lacrimând în public, ca și cum acest lucru ar constitui un semn de slăbiciune. Blocându-și senzația de plâns însă, nu fac decât să-și sporească deseori suferința launtrică și să-și prelungească în mod gratuit perioada de convalescență sufletească.

Sursa: riza