fbpx

Sfaturile unui psihoterapeut cunoscut: 13 lucruri pe care oamenii puternici nu le fac

amy-morin-sfaturi-oameni-puternici

Psihoterapeutul american Amy Morin, autoarea câtorva bestseller-uri de specialitate și speaker de succes, crede că fiecare dintre noi îşi poate antrena psihicul pentru a face faţă diverselor situaţii cu care ne confruntăm şi pentru a ne dezvolta în direcţia dorită.

Ea spune că sunt 13 lucruri pe care un om cu adevărat puternic se străduiește să le evite în fiecare zi, în fiecare poveste a sa de viață:

1. Omul puternic mental nu pierde timpul compătimindu-se, plângându-și de milă, văitându-se continuu din cauza împrejurărilor, a contextului nefavorabil, a circumstanțelor neplăcute. El își asumă responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele sale, înțelegând simplu că viața nu e obligatoriu să fie întotdeauna corectă.

În acest fel, omul iese din situațiile dificile mult mai repede și se simte recunoscător pentru lecțiile învățate. Când o întâmplare se termină rău, omul dezvoltat personal trage o concluzie de genul: „Ei, bine… mergem mai departe. Doar nu e un capăt de țară!”.

2.Nu-și cedează puterea personală. Refuză să dea altora puterea de a-l face să se simtă inferior, prost, neajutorat. Omul puternic știe că are putere deplină asupra unei singure persoane pe lumea asta: asupra sa. Și astfel își poate gestiona permanent felul în care acționează și reacționează la ceea ce i se întâmplă.

3. Nu stă ghemuit și temător în fața schimbării. Omul puternic acceptă schimbarea; ba mai mult: o provoacă, așa încât să o poată modela, nuanța după cum îi vine lui bine.

Cea mai mare frică a omului puternic este de a stagna, de a se bloca în obiceiuri care nu-i mai folosesc, de a lăsa viața să treacă pe lângă el, de a se plictisi de tot. Un mediu supus schimbării și chiar incertitudinea pot energiza o persoană puternică mental și pot scoate tot ce e mai bun din ea.

4. Nu își pierde energia cu lucruri pe care nu le poate controla. El nu se plânge de traficul dezastruos sau de alte persoane care fac nu știu ce, fiindcă realizează în mod înțelept că acești factori sunt dincolo de controlul său. Într-o situație dificilă, neplăcută, omul puternic își dă seama că singurul lucru pe care îl poate controla este întotdeauna propriul său răspuns și atitudinea pe care o are, folosindu-se cât mai bine de aceste atribute personale.

5. Nu se preocupă să le facă altora mereu pe plac. Cunoști persoane care caută să facă întruna pe plac celorlalți? Sau, invers, persoane care provoacă neplăceri altora ca o modalitate de a-și consolida propria imagine de putere? Niciuna dintre cele două ipostaze nu ajută în mod real.

Un om puternic mental se străduiește să fie bun, corect și să-i ajute, să-i mulțumească pe alții, după caz, nefiindu-i însă teamă să-și susțină poziția. El este capabil să reziste posibilității ca cineva să se supere din cauza lui și să se strecoare elegant prin situația respectivă. Elegant, nu șmecherește.

6. Nu îi este frică să-și asume riscuri. Nu sare cu capul înainte. Gândește, simte, își ascultă intuiția, evaluează și interpretează cât mai detaliat o situație – avantaje, dezavantaje – și pune în practică scenarii îndrăznețe de a-și face viața mai bună.

7. Nu trăiește în trecut. Omul puternic știe că are nevoie de multă forță pentru a-și accepta trecutul și, mai ales, pentru a învăța în mod suficient din experiențele avute. Dar nu-și împotmolește energia mentală în dezamăgiri trecute sau în fantezii legate de zilele de glorie „care nu se mai întorc”. El își investește cea mai mare parte din energie în a crea un Prezent optim, care va duce la ceva din ce în ce mai bun pe viitor.

8. Nu face aceleași greșeli din nou și din nou. Definiția psihiatrică spune că ăsta e primul semn de nebunie: să faci în fiecare zi aceleași lucruri, așteptând să obții rezultate diferite și mai bune decât înainte.

Un om puternic mental își asumă întreaga responsabilitate pentru comportamentul din trecut și învață din greșeli. Cercetările arată că abilitatea de a fi auto-reflexiv într-un mod precis și productiv este una dintre cele mai importante calități ale managerilor și antreprenorilor de succes.

9. Nu se simte iritat de succesul altor persoane. Ai nevoie de tărie de caracter pentru a simți bucurie autentică atunci când vezi, auzi că alții, poate concurenți, au succes. Omul puternic învață, are răbdare și se menține în permanență creativ.

10. Nu renunță după eșec. Fiecare eșec este o ocazie foare bună de a îmbunătăți lucrurile. Cei care ajung la un nivel înalt de reușită admit că întâi au greșit de multe ori și își asumă greșelile. În plus, sunt de acord că se supun în continuare greșelilor, dar, cu atenție și pasiune, reușesc să învețe tot mai mult și să greșească tot mai rar.

11. Nu îi este teamă de timpul petrecut în singurătate. Omul puternic din punct de vedere mental-emoțional se bucură și chiar prețuiește timpul petrecut în liniștea singurătății. Profită pentru a reflecta, pentru a planifica, pentru a deveni productiv, nici nu contează în ce domeniu al vieții. Fericirea și stările sale de spirit nu depind de alții. Dacă poate fi fericit singur, reușește cu adevărat să fie fericit și în cuplu, și în grupuri sociale.

12. Omul puternic mental nu simte că lumea îi datorează ceva. El intră în lume pregătit să lucreze și să aibă succes meritat, pas cu pas, știind că răsplata vine apoi de la sine.

Advertisement

13. Nu se așteaptă la rezultate imediate, de azi pe mâine. Fie că e vorba de un plan de antrenament, un regim nutrițional sau de a începe o afacere, omul puternic mental-emoțional se implică pe termen lung. Își folosește timpul și energia în doze echilibrate, bucurându-se fără rețineri de fiecare nouă mică sau mare realizare pe plan social, profesional, familial, financiar.

Sursa: drstoica