fbpx

Recomandările psihologilor: cum îți poți modela personalitatea prin lectură

Societatea din ziua de azi încearcă, pe cât posibil, să se elibereze de ancora realității și să își caute activități ce depășesc granițele vieții curente, iar un bun mijloc prin care ei tranșced limitele oferite de instanțele timpului, ,,aici și acum”, este lectura.

V-ați întrebat vreodată ce efecte psihice trezește lectura unei cărți?

Celebrul Wiliam James, părintele psihologiei americane, consideră că personalitatea este definitivată până la vârsta de 30 de ani, fiind influențată de o multitudine de factori care dau naștere așa-numitelor trăsături de personalitate. Printre acești factori se numără și cărțile pe care noi preferăm să le lecturăm.

Edificator în acest sens este experimentul desfășurat în 2014 la Universitatea din Toronto de către Maja Djikic și Keith Oatley, care și-au propus să vadă modul în care ficțiunea înfluențeaza anumite trăsături ale personalității.

Empatia este abilitatea de a vedea totul din perspectiva celui de lângă tine, de a te plia asupra opiniei lui și a-i înțelege toate reacțiile. Ei bine, sunt sigură ca toți credeți că empatia joacă un rol extrem de important în viața noastră, în special în rândul relațiilor inter-umane, de la cele de cuplu, până la cele pur platonice.

Astfel, cercetătorii, analizând datele experimentului, au concluzionat că, persoanele care citesc mai multă ficțiune sunt capaible în mai mare măsură de empatie, dezvoltându-și mai bine inteligența emoțională (EQ).

Romanele de dragoste, bineînțeles, facilitează empatia, iar cele SF o inhibă într-o oarecare măsura. Djikic și Oatley urmăresc cele trei aspecte din literatură care afectează personalitatea umană.

Iată ce au descoperit:

1. Citind ficțiune, reușim să ne transpunem mult mai bine în mintea celorlați. Depășind instanța de simplu cititor, noi ne implicăm afectiv în paginile cărții, ceea ce contribuie la conturarea unei fine capacități de cunoaștere a personalității umane.

2. Literatura poate, pe de altă parte, să creeze dezechilibre emoționale. Citind, ne aflăm într-un roller coaster al emoțiilor, cu schimbări bruște, ce trezesc în noi stări fie tranzitorii, fie de durată, care pot avea un impact major. Gândiți-vă cât de mult v-a rămas în minte o poveste tristă pe care ați citit-o și cum ați trecut de greu peste decepția cauzată de moartea personajului preferat.

3. Capacitatea de introspecție este întotdeauna facilitată de literatură. Identificându-ne cu anumite personaje sau situații, găsim indirect metode de rezolvare a unor probleme sau avem capacitatea de a vizualiza efectele unor decizii înainte de a le lua noi înșine, trecând dincolo de ficțiune în raza de manifestare a propriului eu.

Advertisement

4. Dacă deja ești un șoarece de bibliotecă și îți place să uzezi de sublimul statut de cititor, sunt sigură că ai resimțit deja asupra propriei tale persoane ce efecte a avut avântul tău în lumea ficțiunii, iar dacă nu te înțelegi așa bine cu lectura, îți recomand să începi chiar acum să explorezi acest univers, pentru ca vei avea parte doar de beneficii.

˜

Un articol scris de Diana Sarca