fbpx

Psihologul Carl Jung: ,,Fiecare din noi se naște cu două suflete!’’

 ,,Sunt convins că omul se naște deja înzestrat cu un creier bine dezvoltat, a cărui funcții și capacități nenumărate evoluează ulterior într-un puternic antagonism. Majoritatea oamenilor continuă să creadă că personalitatea lor este în mare parte un produs al influenței mediului înconjurător, dar adevărul e diferit de fapt.

 Atât de mulți dintre noi refuză să creadă în al doilea suflet…Dar de ce? De ce e atât de complicat să acceptăm o realitate firească, atunci când fiecare din noi este un adevărat purtător al întregii istorii omenești.

                              Sufletul individual și sufletul colectiv

 Când omul atinge vârsta de 50 de ani, doar o emisferă a creierului său colectează informația acumulată de acum 50 de ani, pe când cealaltă emisferă este un adevărat depozit a tuturor mutațiilor psihologice umane care s-au produs timp de mii, poate chiar milioane de ani.

Ideea e că din păcate nu am ajuns la un progres intelectual atât de avansat încât să putem conștientiza de sine stătător aceste structuri psihologice sau mai ales, să le putem controla.

 Creierul nou-născutului reprezintă un mecanism complex, dotat cu o doză imensă de informație, asupra căreia nimeni nu are acces. Și cel mai dezamăgitor lucru în acest sens este că această informație este blocată într-un spațiu psihologic al inconștientului colectiv absolut. Adică, într-o parte a creierului pe care, cel mai probabil, nu o vom putea descoperi sau studia vreodată.

 Nu există nici un dubiu în convingerea că factorii precum sunt familia, educația și însuși macrosociumul sunt generatorii fundamentali ai personalității umane. Aceste influențe interacționează direct cu nou-născutul chiar din prima sa zi pe pământ. De regulă, oamenii nu tratează îndeajuns de amplu această etapă a vieții copilului.

 Deși majoritatea psihologilor susțin că anume perioada gestației, dar și primele luni a vieții copilului sunt cele care definesc în mare parte întreaga sa viață.

 Cele două suflete ale omului produc o serie vastă de contradicții interioare. Deseori se întâmplă ca anume sufletul individual și sufletul colectiv să fie cele din care derivă antiteza psihologică existențială a omenirii.

 În timp ce analizez comportamentul pacienților mei, cel mai des aplic tehnica mea preferată și anume realizarea creativității. În cadrul acestui proces, picturile pacienților deseori au tangențe incredibile cu arta chineză și indiană antică, dar și cu cultura arhitecturală a templelor orientale din perioada medievală.

Ei îmi mai relatează și despre visele lor ce se realizează pe un fundal istoric clar și detaliat. Toate aceste fenomene se explică prin acest așa-numit spațiu psihologic al inconștientului colectiv.

 Omul contemporan nu este decât un ultim fruct apărut în pomul existențial al umanității. De aceea, nici unul dintre noi nu poate ști cu adevărat, de ce și pentru ce suntem aici de fapt.

Extras din cartea ,,Arhetipurile și inconștientul colectiv” de Carl Jung, prin redactarea comună a lui William Mcguire și R. F. S. Fall.