fbpx

Opinia unui psiholog: În noi sunt asunse cele mai mari provocări dar, tot în noi sunt și răspunsurile la acestea!

Trăim într-o lume schimbătoare, de multe ori nu avem repere iar modelele sănătoase parcă sunt aproape absente și ne simțim rătăciți într-o viață în care cu greu ne descurcăm cu propria existență ce să mai vorbim despre universul relațional în care ne pierdem ca într-o lume de întuneric în care nu știm cum să facem lumină.

Schimbarea, incertitudinea, necunoscutul ne provoacă la adaptare continuă. Una dintre cele mai importante aptitudini de care ai nevoie, este capacitatea ta de a relaționa deplin și corect cu ceea ce trăiești în prezent, un prezent schimbător.

Trăirile tale, capacitatea ta de a răspunde emoțional, sunt extrem de importante și relevante pentru adaptarea ta la ceea ce ți se întâmplă. Să renunți la ceea ce este vechi și să îmbrățișezi noul, constituie o provocare afectivă.

Cu cât te bazezi mai puțin pe lumea exterioară dorindu-ți ca ea să rămână stabilă și consecventă, cu atât ai nevoie să te bazezi mai mult pe tine însuți. Dacă nu îți poți găsi punctul de echilibru, dacă nu te cunoști, nu îți respecți valorile, nu ai încredere în tine, nesiguranțele acestei vieți  îți vor aduce multă neliniște, dezechilibru și nefericire.

În aceeași situație cu tine este și partenerul tău dacă ești într-o relație de cuplu. Așa că, dacă îți era greu de unul singur, nu trebuie să uiți că în relație veți fi de acum trei: tu, partenerul și… relația voastră, toate într-o permanentă schimbare care vă va solicita toată atenția, disponibilitatea și implicarea  de care puteți da dovadă pentru că sunteți provocați la adaptare constantă.

În ”rețeta de succes” pentru relația vremurilor pe care le trăim, cuvintele: rigiditate, inflexibilitate, stagnare nu își mai găsesc locul. O relație de care astăzi sunteți mulțumiți, peste un an s-ar putea să nu mai funcționeze după aceleași reguli.

Ce astăzi vi se potrivește, peste ceva timp s-ar putea să vă creeze disconfort deci nu puteți să vă culcați pe laurii zilelor fericite. Schimbarea ta, dezvoltarea ta ca persoană și/sau a partenerului, vor schimba relația iar schimbările din relație, vă vor provoca apoi la mai multă dezvoltare personală.

Ești pregătit pentru schimbare? Ești deschis spre a te uita mai degrabă spre tine, să îți adresezi ție întrebările potrivite pentru a reuși să vezi mereu lucrurile din altă perspectivă și să fii în pas cu perspectivele mereu în schimbare?

Ești pregătit să devii cel menit să devii ca urmare a șanselor de evoluție pe care viața ți le oferă… uneori chiar prin relațiile în care ești prins, în care îți confrunți proprii demoni, propriile limite și temeri?

Ești pregătit să trezești în tine gânduri nespuse, să confrunți obișnuințele vechi, să deschizi răni care dor, să te cunoști pentru a fi mai pregătit să devii un partener așa cum ți-ar plăcea să fie partenerul tău?

În noi sunt asunse cele mai mari provocări dar, tot în noi sunt și  răspunsurile la acestea!

Advertisement

Aveți grijă de voi!

Sursa: Psiholog - Aniela Sârbu