fbpx

Odată vei avea minunata șansă să întâlnești o persoană sensibilă și acea zi va fi cea mai fericită zi din viața ta!

Societatea modernă prețuiește puterea și încrederea, mai mult decât rafinamentul și sensibilitatea unei persoane.

Zilnic suntem presați să ne dovedim valoarea prin competitivitate și rezistență fizică și morală. Tot ce contează acum este realizarea scopului prin orice metode accesibile, chiar dacă ele se dovedesc a fi agresive.

De regulă, o persoană de succes este mediatizată ca una rigidă emoțional, care a fost nevoită să renunțe la latura sa sensibilă pentru a depăși dificultățile. Iar într-un astfel de mediu nu mai rămâne loc pentru emotivitate.

Cu toate acestea, lumea e mult mai frumoasă datorită oamenilor empatici și puternic afectuoși.

A fi sensibil înseamnă a avea o viziune egalitaristă asupra celor slabi și a celor puternici. A simți același sentiment de bunăvoință față de oricine.

Sensibilitatea transpune bucuria de trăi viața. Pentru acest tip de persoane întotdeauna va conta mai mult procesul, decât scopul, oricare ar fi el. Ei investesc emoțional în experiențele lor și încearcă să aducă maximă utilitate prin ceea ce fac.

O persoană sensibilă se simte împlinită spiritual. Este recunoscătoare pentru tot ce are și exprimă această mulțumire prin atitudinea tandră față de alții. Are mereu o privire mângâietoare și o atingere alinătoare.

Ea știe că dezvoltarea personală necesită o menajare a lumii interioare și celei exterioare mai mult decât o luptă asiduă.

Acest om este caracterizat prin comuniunea cu natura și sesizarea prezenței Divinității în viața sa. În epoca contemporană, persoanele sensibile ne sunt reamintirea umanului din fiecare din noi.

Sursa: sobiratelzvezd