fbpx

Mariajul ca întâlnirea a două părți opuse

Oameni de știință afirmă că mariajul reprogramează relația celor 2 într-un mod specific. Calitățile care odată le plăceau partenerilor unul la altul, devin mai târziu principalele surse de conflict. De-a lungul timpului, calitățile considerate ”atractive” sunt revizuite și sunt percepute deja ca niște calități negative și problematice în personalitatea partenerului.

De exemplu, un bărbat care a fost atras de empatia, căldura și abilitățile de comunicare a soției, mai târziu poate interpreta aceste calități ca ”obsesie” și ”superficialitate”. O femeie care își aprecia partenerul pentru devotamentul, predictibilitate și simțul siguranței pe care îl oferea, ulterior își percepe soțul ca plictisitor și limitat. În acest mod, trăsăturile atractive ale partenerului, devin teribile și respingătoare. Atunci experimentezi un sentiment de regret că nu ai descoperit acest lucru inițial.

Ceea ce ne atrăgea la început la partener, în viitor este încărcat cu sentimente contradictorii. 

Să luăm exemplul lui Tom și Lora. Când i-am întrebat: ”Ce va atras unul la celălalt?”, ei au ezitat cu răspunsul. O întrebare atât de simplă a provocat uimire și chiar un sentiment de frică. Valoros pentru ei a deveni faptul că ei se vedeau unul pe altul ca fiind diferiți, într-un anumit sens, opuși. Ei au descris relația lor ca pe ceva uimitor. El este un cinic, dar ea este credincioasă. El gândește logic, este chibzuit, poate părea rece. Este pasiv și calm. Ea este anxioasă, își face griji pentru orice și reacționează intens la orice eveniment.

Ei, ca și majoritatea care se află în mariaj cu o persoană opusă lui, au întâlnit una dintre cele mai răspândite probleme în cuplu: imposibilitatea de e face diferența între dorințele, sentimentele, gândurile ”mele” și cele ”ale partenerului”. Ca să faci diferențierea trebuie să stabilești barierele spațiului personal.

Se pare că multe cupluri constau din doi oameni opuși. Ei seamănă cu niște păpuși din teatrul de păpuși Punch și Judy: fiecare își joacă rolul său, fiind pe scena care este deschisă observatorului din afară, dar în spatele scenei fiind strâns legate una le alta. 

În relația lui Tom și Lora se pare că ei au împărțit calitățile între ei, astfel încât un partener să aibă o serie de trăsături morale, iar celălalt altele. Împreună, ele reprezintă un tot întreg.

Lora este optimistă, Tom este pesimist. Ea este credincioasă, el sceptic. Ea este deschisă emoțional, el închis. Ea are nevoie de intimitate, el are nevoie de spațiu personal. Dacă ea tinde să se apropie cât mai mult de el, Tom păstrează distanța adecvată, astfel încât fiecare din ei să fie autonom.

Problema este că Tom, care dorea să mențină autonomia fiecăruia din ei, nu putea să își recunoască sie că simte necesitatea unei apropieri, pentru că astfel părea vulnerabil. Când el simțea necesitatea unei intimități, el simțea nevoia ca această trebuință să fie manifestată de soție. Atunci al adopta o postură abătută, ca soția lui să vrea să se apropie de el pentru a-l ajuta.

Acesta este un conflict răspândit printre cupluri, legat de necesitatea de a-ți satisface propriile necesități și dorinței de a răspunde nevoilor partenerului. În loc să își recunoască că ambii aveau nevoie de intimitate și autonomie în același timp, ei au împărțit aceste dorințe în jumătate, unde el avea nevoie de independență, iar ea de apropiere.

Advertisement

 

Sursa: psy-practice