fbpx

Iubim așa cum știm să ne iubim pe noi înșine și adesea acest fel de a iubi este o iubire greșit înțeleasă

”Dragostea imatură zice: Te iubesc fiindcă am nevoie de tine. Dragostea matură zice: Am nevoie de tine fiindcă te iubesc!”(Erich Fromm).

Iubim adesea din nevoie, din necesitate, din dorința de a nu fi singuri, din teama că nu ne vom descurca. Avem atâtea nevoi și cu cât ne simțim mai incapabili să ni le îndeplinim, cu atât părem mai dispuși să plecăm în căutarea unei relații. Zic relație, pentru că, înspre iubire nu poți pleca în căutare. Iubirea nu o găsești la bar, pe terasă, nici ascunsă într-un grup de oameni de unde ne putem alege partenerul. Putem pleca în căutarea cuiva dar nu putem căuta și nici găsi în acest fel, dragostea. Ea nu se caută, ea te găsește. Spre iubire nu poți fugi, ea te prinde și adesea, când te găsește, uneori în momentele în care te aștepți cel mai puțin, nu mai poți tu fugi de ea.

Spunem prea adesea că iubim și apoi ne lepădăm de iubire la fel de ușor precum am primit-o ca și când ar fi o ”marfă” atât de ușor de ”manevrat”.  Confundăm adesea dorința cu iubirea, pasiunea îndrăgostirii cu dragostea, confundăm nevoia și incapacitatea noastră de a funcționa independenți, cu iubirea. Cu adevărat știm să iubim prea puțin.

Prea puțini suntem cu adevărat pregătiți pentru iubire, deschiși spre a o primi și a ne bucura să o trăim. Prea puțini știm să iubim sincer, autentic, conștient. Prea mulți confundăm iubirea și în numele ei devenim geloși, posesivi și uneori agresivi.

Ne scuzăm comportamente, uneori de neacceptat, în numele iubirii. Iubirea nu poate fi o explicație și nici o scuză pentru cuvinte urâte adresate la furie, pentru acțiuni necugetate venite din gelozie, pentru gesturi disperate de amenințare când te temi că vei fi părăsit.

Iubirea nu justifică niciun fel de abuz: verbal, sexual, fizic sau emoțional. Iubirea nu poate forța nimic. Tot ce se face cu forța, tot ce se justifică sub numele de posesiune, este orice altceva dar nu iubire. Iubirea nu te încătușează, nu îți cere să fii altcineva decât ești, nu îți cere să aparții cuiva, nu îți cere să faci ceva ce nu îți dorești, nu te constrânge în niciun fel, nu îți cere să te sacrifici, nici să te umilești.

Confundăm iubirea cu ne-iubirea atunci când nu ne este clar ce înseamnă să ne purtăm de grijă, să ne prețuim și să ne respectăm propria persoană. Cei care nu știm ce înseamnă să ne îngrijim sufletul, permitem și altora să ni-l rănească. Cei care nu se cunosc suficient cât să nu își facă rău singuri, nu vor ști să stabilească limite nici altora și se vor trezi călcați în picioare și toleranți cu comportamente de neîngăduit.

Cei care nu știu să își găsească liniștea și confortul în adâncul minții și inimii lor, îl vor căuta în afară și nu își vor da seama când vor accepta compromisuri de dragul acestei nevoi. Dacă nu știi cum se simte iubirea, ce stări aduce cu ea, nu știi nici să le recunoști la întâlnirea cu un altul.

Știi că ești iubit atunci când simți asta și când este o suprapunere între ceea ce ți se declară, între comportamentele celuilalt și trăirile împreună. Nu merg una fără alta. Nu poți spune: ”Știu că mă iubește!” dar acțiunile lui/ei  arată desconsiderare, lipsă de înțelegere și respect pentru tine. Nu poți nici să îți justifici iubirea ta prin acceptarea unor comportamente pe care le poți asocia cu orice dar nu cu iubirea.

Iubirea este îngăduitoare, iartă și înțelege multe și foarte probabil că atunci când iubești o persoană, o iubești pur și simplu dar nu îi poți îngădui orice fel de comportament. Iubești persoana dar accepți doar comportamentele ei care îți arată cel puțin respect dacă nu altceva. Poți iubi și fără să fie reciprocă iubirea. Nu este situația care să te facă fericit, dar se întâmplă.

Când simți asta, acceptă cu bucurie darul iubirii și cu maturitate neîmplinirea ei prin reciprocitate. Te bucuri pentru ceea ce simți, mulțumești pentru că a existat cineva care să trezească în tine această trăire și te oprești. Doar pentru că ți-ar plăcea să fii la fel iubit și tu, nu înseamnă că este obligatoriu celălalt să simtă la fel. Nu îi poți forța iubirea!

Iubirea este cel mai frumos sentiment. Poate suferim pentru ea pentru că ea ne deschide, ne face vulnerabili și vibranți și atunci suntem mai ușor de rănit. Dar fără această deschidere asumată, niciodată nu vom simți frumusețea răvășitoare a iubirii.

În această deschidere poate ne dor multe și asta poate fi de înțeles dar nu pentru că iubirea poate face rău, este incapabilă de asta, ci pentru că fie noi o înțelegem greșit, fie nu știm să iubim pentru că nu știm cum să ne iubim pe noi întâi… fie numim iubire ceva ce este altceva.

Advertisement

Aveți grijă de voi!

Sursa: Psiholog - Aniela Sârbu