fbpx

Gânduri profunde care te vor ajuta să te ridici de jos și să mergi înainte, spuse de Oscar Wilde

Oscar Wilde este unul dintre cele mai remarcabile nume ale literaturii engleze, dar și o personalitate controversată al epocii victoriene, perioada bine cunoscută pentru codul moral strict și reguli de conduită. 

Wilde a fost un student foarte talentat, fiindu-i acordată o bursă la colegiul Trinity din Dublin, apoi o bursă la Oxford, dar pe parcurs și-a pierdut interesul pentru o carieră academică și s-a mutat la Londra. Viața lui a fost una destul de dramatică, având o poveste de viață plină de greutăți și suferințe.

Oscar Wilde a lăsat în urmă să şi o serie de cugetări de o profunzime aparte. Iată câteva dintre cele mai cunoscute, care te vor ajuta să devii o persoană mai ambițioasă și mai puternică:

1. Când seriozitatea îmbătrâneşte, se transformă în prostie.

2. Unii produc fericire oriunde se duc; alţii oricând se duc.

3. Nu călătoresc niciodată fără jurnalul meu. Trebuie să ai mereu ceva palpitant de citit în tren.

4. Deoarece omenirea niciodată n-a ştiut încotro merge, a fost în stare să-şi găsească drumul.

5. Femeile reprezintă triumful materiei asupra spiritului, aşa cum bărbaţii reprezintă triumful minţii asupra moralei.

6. E trist când lumea te bârfeşte, dar când nu te bârfeşte nimeni e groaznic!

7. Săracii care se iubesc sunt bogaţi.

8. Păstrează dragostea în inima ta. O viaţă fără ea este ca o grădină neluminată de soare în care toate florile au murit.

9. Ceea ce percepem drept încercări amare ale sorţii, adesea sunt binecuvântări deghizate.

10. Un visător este cineva care-si poate găsi calea numai sub lumina razelor lunii, iar pedeapsa lui este că zăreşte zorile înaintea restului lumii.

11. Oricine poate compătimi un prieten, când acesta suferă, dar numai un înţelept poate lua parte la succesul acestuia.

12. Iartă-ţi întotdeauna duşmanii; nimic nu-i enervează mai tare.

13. Am gusturi simple. Mă mulţumesc cu ce-i mai bun.

14. Frumuseţea simplă e cea care îţi umple ochii de lacrimi.

Advertisement

15. Toţi trăim în necazuri, doar că unii dintre noi ştiu să şi privească spre stele.