fbpx

Este o normalitate să te simți rău fără un anumit motiv?

Niciodată nu te judeca, pentru că te simți rău, pentru că ești obosită sau disperată… Fii blândă cu tine, pentru că dacă tu nu vei fi, atunci cine?

În adolescență, începând cu vârsta de 13 ani, am fost nevoit să mă prefac de nenumărate ori că mă simt bine în prezența familiei, când realitatea era alta. Nu este vorba că mă simțeam rău, dar nu reușeam să mă simt alături de familie la fel de liber ca alături de prieteni.

Această stare poate fi descrisă printr-o slăbiciune în stomac, stânjeneală și o dorință puternică de a fugi de oameni.

Nu era un sentiment de desperare, ci mai degrabă un sentiment de inferioritate pe care îl simți mai ales după un eșec.

Încercam să îmi descriu această stare prin umilința pe care mi-o atribuiam comparându-mă cu un adult – nu făceam lucrurile destul de bine, nu eram suficient de organizat, nu realizasem nimic important.

M-am gândit de multe ori cum aș putea să îmi soluționez problema. Adesea am făcut o listă de sarcini și obiective, care odată îndeplinite, m-ar fi ajutat să îmi recapăt încrederea în mine. Am formulat sute de astfel de teste.

Nu am depresie clinică. Am efectuat zeci de teste în acest domeniu și nu am depistat simptomele.

Mă consider o persoană fericită. Simt că viața mea este frumoasă. De multe ori mă simt chiar mai bine decât ”bine”.

Chiar și în condițiile acestea, uneori mă simt neliniștit fără vreun motiv evident. Însă nu mai cred că ceva nu este în regulă cu mine.

Am crescut cu convingerea că dacă o persoană se simte rău, atunci acest lucru trebuie să aibă o explicație. Trebuie să existe o cauză.

De exemplu ai privit un film înfricoșător, cineva te-a rănit, nu ai îndeplinit o sarcină la timp sau nu ai destulă grijă de tine.

Am considerat că oamenii trebuie să se simtă întotdeauna minunat. Dar cu toții știm că emoțiile și sentimentele umane sunt fluctuante. Viață poate părea luminoasă și plină de speranță de dimineață și sumbră în seara aceleiași zile.

În ultimii ani am vorbim mai mult cu prietenii și rudele despre starea mea de rău la întrunirile de familie sau la muncă. Atunci am aflat că mulți din ei simt la fel. Unii din ei au spus că starea lor de rău deseori este chiar mai intensă decât a mea. Este normal acest lucru?

Este dificil să definești ”normalitatea”. Mulți refuză să vorbească la acest subiect. Dar părerea mea este că aceste stări de rău fără motiv nu trebuie considerate o problemă. Chiar și cele mai optimiste persoane se pot simți uneori rău fără un motiv anume.

Cu toate acestea, noi continuăm să credem că trebuie neapărat să existe o cauză pentru acest lucru.

Crizele mele de rea dispoziție au fost cât se poate de firești. Cu părere de rău, ele durau câteva zile, anume din motivul că încercam să mi le explic și nu puteam.

Când te simț rău din punct de vedere psihologic, consideri că ceva nu este în regulă ori cu tine, ori cu lumea din jur. Atunci simți că trebuie să ”repari”una din cele două. Pentru că în final nu îți reușește, stările de rău se intensifică.

Advertisement

Acum îmi tratez starea de spirit ca pe o climă. Schimbările zilnice de emoții au loc la fel ca schimbările vremii de afară. Fiecare climă are avantajele și dezavantajele sale, dar nici unul din ele nu este greșit.

Sursa: transurfing-real