fbpx

De ce despărțirea de persoana iubită, ne provoacă atât de multă suferință?

Întotdeauna mi-am pus această întrebare: de ce oamenii vin și pleacă fără a avea vreun motiv? Din ce cauză ei i-au decizii atât de spontane? Și cum e posibil ca azi să însemni totul pentru o persoană, iar mâine tot ea să nu-ți mai vorbească?

Suferim atât de mult când suntem părăsiți. Nu ne dăm seama de ce cu câteva clipe în urmă eram fericiți, ne bucuram că în sfârșit am găsit omul vieții noastre, făceam planuri pentru viitor, iar acum totul e ruinat.

E foarte complicat să lași în urmă o persoană cu care aveai o relație spirituală frumoasă. Despărțirea, de fapt, este cea care ne lovește cel mai dureros, în acest sens. Durerea este la fel de intensă ca și cum a-i pierde legătura cu o peroană față de care ai simțit ceva incomparabil. Ceva, ce nu vei mai putea trăi vreodată. Ceva mai mult decât un simplu atașament.

De ce se întâmplă ca pierderea acestor oameni, care nu au o valoare atât de grandioasă pentru noi să ne provoace o suferință enormă, prin plecarea lor? Poate pentru că ne este teamă să rămânem singuri. Sau poate pentru că nu avem încredere în noi înșine și ne este frică să ne autoanalizăm obiectiv propria factură psihologică.

Aici intervin toate complexele noastre. Ne apare ideea că nu suntem îndeajuns de buni. Că anume imperfecțiunile noastre sunt cele care au condiționat despărțirea de persoana dragă.
Dar este necesar să înțelegem un lucru important.

Spiritualitatea noastră trebuie definită prin noi înșine și frumusețea propriului nostru fel de a fi, ci nu prin prezența sau absența altor oameni în viața noastră. Trebuie să învățăm să fim mai blânzi cu noi înșine și să începem să ne iubim imperfecțiunile!

Oamenii sunt gata de orice sacrificii pentru a-și proteja inima și sentimentele. Ei pledează pentru un echilibru spiritual absolut, care nu ar putea fi ruinat, sub nici o circumstanță. De aceea, ei fug de senzația că ceva nu le ajunge. Ei mai fug și de oameni. Și de frica că alții ar putea fi mai buni.

Să fim sinceri, motivul adevărat al suferinței noastre nu este dorul față de persoanele, care au plecat. Ci faptul că în umbra acestor evenimente, se ascunde proria noastră incertitudine.

Ni se părea că suntem iubiți și valorificați pentru ceea ce suntem. Dar despărțirea ne-a creat impresia că realitatea este absolut diferită. Că defapt suntem imperfecți și nu îndeajuns de buni. Că nu ne este sortit să fim iubiți, cu adevărat, niciodată.

Advertisement

Plecând oamenii ne oferă o experiență importantă. Ei ne învață că noi înșine suntem creatorii propriului nostru destin. Trebuie să învățăm cum să fim fericiți, fără ajutorul altor oameni. Cum să ne autocorectăm și să prețuim ceea ce suntem cu adevărat. Și doar atunci vom realiza cât de frumoasă este viața, defapt!

Sursa: soulpost